Actorul Ion Roxin a murit la vârsta de 85 de ani.

Vestea morții marelui actor a fost dată de reprezentanții Uniunii Teatrale din România printr-o postare pe Facebook.

Aceștia au anunțat că slujba de înmormântare a marelui actor va avea loc miercuri, la Cimitirul Bellu Catolic.

Actorul Ion Roxin a murit la vârsta de 85 de ani

„Am aflat cu tristeţe de plecarea dintre noi a actorului de teatru şi film Ion Roxin, Jean Roxin, aşa cum îl ştiau prietenii, în după-amiaza zilei de 26 noiembrie.

Ion Roxin reuşea să imprime rolurilor sale o impresionantă forţă lirică. Un actor distins, stilat, avea acel aer boem al actorului care a trăit multe istorii şi poveşti în lumea teatrului. Condoleanţe familiei care trece prin aceste grele momente. Dumnezeu să îl ierte!”, au transmis reprezentanții UNITER.

Citește și  Val de angajări la Kaufland salarii peste medie și beneficii atractive

Slujba de înmormântare a lui ion Roxin va avea loc miercuri, la Cimitirul Bellu Catolic, la ora 12,30, iar cei care l-au cunoscut și apreciat vor putea să își ia rămas bun de la marele actor de la 10,30, atunci când sicriul cu corpul neînsufleţit va fi depus la capela cimitirului.

Ion Roxin s-a născut pe 5 mai 1938 la Paris şi în 1986 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti la clasa prof. Ion Cojar.

Citește și  Suma impresionantă câștigată de Tanti Lenuța noua senzație din clipurile lui Mircea Bravo

Marele actor și-a început cariera la Teatrul de Stat din Petroşani în 1960, unde a fost angajat timp de 9 ani, a urmat Teatrul „Maria Filotti” Brăila, pentru ca ulterior să îşi dedice mare parte din viaţă – 37 de ani – scenei Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti.

În lumea filmului a debutat în 1971 cu rolul Ziaristului din „Serata”, în regia Malvinei Urşianu.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *