O femeie din Timișoara a născut tripleți Tânăra fusese fertilizată în vitro
O femeie a născut tripleți după ce urmase un tratament de fertilizare in vitro. Este vorba despre o tânără în vârstă de 24 de ani din Timișoara, care a umblat pe la doctori pentru a-și îndeplini cea mai mare dorință, aceea de a deveni mămică. Surpriza a fost imensă însă. În loc de un copil, aceasta a adus pe lume trei.Karla a născut tripleți după o încercare de fertilizare eșuatăKarla Bujdoso și Adrian vor avea acum grijă de trei copilași.
Au fost încercați din cauza faptului că nu puteau face copii, însă soluția salvatoare, cea pe care au luat-o în calcul de multe ori, a fost fertilizarea. Cei doi au mers în Ungaria, la un spital din Szeged, unde Karla a urmat fertilizarea in vitro.
Karla nu se aștepta să aibă tripleți și a aflat asta după câteva luni, la una dintre ecografiile realizate în timpul sarcinii. Cei trei copii au primit deja nume.
Adrian și nevasta lui au ajuns la Selena, Alice și Damian, nume cu care micuții vor fi botezați. Tânăra a născut fără nicio problemă la un spital din municipiul Timișoara.
Femeia a avut o sarcină dureroasă”Eram foarte entuziasmați, eram încrezători în reușită, Am luat-o ca o chestiune de timp, doctorii ne-au dat speranțe mari, că nu erau alte probleme medicale.
Mi-au fost transferați doi embrioni și unul s-a divizat – două fetițe și un băiețel, placente diferite, fetele identice.Eu mi-am dorit doi, la primul control mi-au spus că e unul, nu se vedea… apoi când am văzut că sunt trei am fost tare fericiți”, a declarat Karla pentru tion.ro.