În lumina reflectoarelor, Niculina Stoican este cunoscută drept o voce caldă a muzicii populare, dar povestea din spatele zâmbetului ei ascunde răni profunde ale copilăriei. Într-un interviu sincer, artista a vorbit despre absența tatălui și despre sacrificiile mamei sale, relatări care conturează o dramă personală trăită departe de scena pe care a strălucit.
Amintiri despre un tată văzut de două ori
Cu glasul încărcat de emoție, Niculina a mărturisit că l-a văzut pe tatăl ei biologic doar de două ori în viață. Această realitate a fost mai mult decât un fapt biografic: a reprezentat o rană care i-a marcat copilăria. În ciuda dureroasei absențe, artista spune că nu a nutri resentimente profunde, ci a încercat să transforme experiența în înțelegere.
„L-am văzut pe tata de două ori în viața mea. Știam, că mi se repeta: tu nu ai tată, trebuie să ai grijă. Era o apostrofare”
Prima întâlnire reală cu figura paternă a avut loc la vârsta de 20 de ani, la o nuntă în sat. Nu a existat o discuție între ei; doar o privire și o impresie puternică: „un bărbat frumos, cu niște ochi foarte pătrunzători”. Acea imagine a rămas adânc imprimată în memoria artistei, fără a deschide însă un dialog care să vindece rănile din trecut.
Decizia mamei și o luptă în instanță
Povestea Niculinei este împletită cu cea a mamei sale, Angelica Stoican, care a ales, în ciuda presiunilor sociale, să păstreze sarcina și să-și crească fiica singură. Într-o perioadă când judecata comunității era aspră, gestul Angelicăi a implicat renunțări și sacrificii care au modelat întregul destin al familiei.
„Mama a trebuit să sacrifice tot, toată liniștea ei, tot ce trăia ca domnișoară. În vremurile acelea nu exista libertatea de acum. Erai stigmatizat”
Mai târziu, pentru ca recunoașterea paternă să devină realitate, s-a purtat un proces care a durat cinci ani. Tatăl, descris ca o persoană cu poziție în comunitate — profesor și director de școală — a opus rezistență, iar contextul social și influența sa au complicat lucrurile. Când s-a ajuns la testul ADN, legătura înrădăcinată între familii s-a consumat în întâlniri discrete și discuții despre viitorul fătului.
„S-au judecat 5 ani ca el să mă recunoască. El avea o anumită poziție și el și soția lui cu care s-a căsătorit, aveau putere, aveau influență.”
Deși a traversat un astfel de conflict, Niculina nu s-a transformat într-o voce a condamnării. Din contră, ea reflectă asupra influenței tatălui în plan cultural: recunoaște că a moștenit pasiunea pentru limba română și aptitudinile oratorice, precizând cu mândrie faptul că a obținut nota maximă la BAC la această materie.
„Eu am ajuns la a mă ierta pe mine pentru tot ce i-am reproșat”, a spus artista, mărturie a unui parcurs interior de împăcare cu propriile dureri.
Viața Niculinei Stoican continuă, între aplauze și amintiri — o poveste despre identitate, iertare și moștenire culturală.