Rămăsese fără cuvinte, dar ceva în ea se crăpase atunci. Nu tare. Nu cu zgomot. Doar o fisură fină, care de atunci se tot lărgea. Stând lângă pătuțul Luminiței, a privit mânuțele mici strânse în pumni. Copilul ei. Bucata ei de suflet. „Putea să nască un băiat…” Cuvintele soacrei îi răsunau și acum în minte. … Citește mai mult
Nu ajunsesem nici la capătul străzii când mi-am dat seama că îmi uitasem mapa cu actele pentru contract. Fără ele, tot zborul era degeaba. Am înjurat printre dinți și am întors mașina. „Două minute și plec iar”, mi-am spus. Când am intrat pe poartă, ceva era diferit. Casa, de obicei liniștită, avea un aer apăsător. … Citește mai mult
Valentina l-a privit lung. Atât de liniștit părea. Atât de sigur pe el. Își lua geaca, își verifica ceasul, fredona încet o melodie auzită la radio. „Pentru inimă”, a repetat ea în gând. — Bine, du-te, a spus calm. Dar să nu stai mult. — O oră, cel mult, a răspuns el, evitându-i privirea. Ușa … Citește mai mult
A luat telefonul și s-a uitat la poza Anei, care încă îi era fundal. Ea zâmbea, cu lumina aceea în ochi care făcea totul să pară mai ușor… Lumina aceea din ochii Anei îl urmărea și acum. Gheorghe a lăsat telefonul pe birou și și-a acoperit fața cu mâinile. Pentru prima dată după doi ani, … Citește mai mult
Ion s-a ridicat în capul oaselor și a privit-o lung. Tamara avea ochii roșii, dar în ei nu mai era furie. Era altceva. O hotărâre pe care el nu o mai văzuse până atunci. — Tamara… dar dacă nu e al meu? — Și dacă nu e? — i-a răspuns ea încet. — E un … Citește mai mult
Focul trosnea liniștit. În baraca noastră era cald. Matei se uita la mine, iar în privirea lui nu mai era frică. Era încredere. — Ține, tată, a spus el și a mai pus un lemn pe foc, exact cum îl învățasem. În clipa aceea am înțeles ceva simplu și greu în același timp: nu casa … Citește mai mult
Fata era palidă. Obosită. Copilul, învelit într-o păturică subțire, plângea cu sughițuri. În cameră mirosea a lapte și a sărăcie. Vera a simțit cum i se strânge stomacul. – Cine e copilul? a întrebat ea, cu o voce pe care nici ea nu o recunoștea. Săndel și-a frecat fruntea. – E al meu. Cuvintele au … Citește mai mult
Și chiar în ziua următoare m-am dus să văd „moștenirea”. Valea Secăturii era la vreo trei kilometri de sat, după ultima casă, unde asfaltul se termina și începea drumul plin de gropi. Am mers pe jos. N-aveam mașină. N-aveam nimic. Când am ajuns, am înțeles de ce râseseră. Pământ crăpat. Buruieni uscate până la genunchi. … Citește mai mult
Nu eu eram cea care trebuia să vorbească. Am ajuns acasă în seara aceea și m-am așezat la masa din bucătărie. Liniștea apăsa greu. Pe frigider era încă poza cu Natalia din clasa a opta, cu coroniță la premierea de final de an. Ținea diploma în mână și zâmbea larg, de parcă lumea era a … Citește mai mult
Marian a zâmbit stânjenit, dar pentru prima dată sincer. Iulia se uita la el altfel acum. Nu cu supărare. Nu cu ironie. Parcă îl vedea pentru prima dată fără poze editate, fără promisiuni umflate. Doar un om. Cu barba ușor încâlcită și ochii obosiți. — Și dacă n-aș vrea blondă? — a întrebat el încet, … Citește mai mult