După ce ușa s-a închis, Mihai nu s-a dus în bucătărie, așa cum făcea de obicei. Nici nu și-a lăsat geaca pe cuier. S-a oprit în mijlocul sufrageriei și a rămas nemișcat câteva secunde, ca și cum ar fi ascultat ceva.
Mi s-a strâns stomacul.
Apoi a scos telefonul și a trimis un mesaj. Nu vedeam ce scria, dar gesturile lui erau grăbite, nervoase. După nici cinci minute, soneria a sunat.
Am simțit cum mi se face frig pe șira spinării.
Mihai a deschis ușa și în casă a intrat o femeie. O femeie pe care nu o mai văzusem niciodată. Îmbrăcată elegant, cu pantofi scumpi, păr coafat perfect. Nu părea genul de om care să vină în vizită „la o cafea”.
S-au salutat scurt. Fără îmbrățișări. Fără zâmbete.
S-au așezat la masă.
Eu tremuram în fața ecranului.
Femeia a scos din geantă o mapă groasă și a întins-o pe masă. Mihai a deschis-o și a început să răsfoiască niște hârtii. Recunoșteam unele documente. Copii după acte. Ale noastre.
Apoi, momentul care m-a lăsat fără aer.
Mihai s-a ridicat, a mers direct la etajera din spatele căreia era seiful și a apăsat exact în locul ascuns. Ușa seifului s-a deschis.
Știa.
Femeia s-a apropiat și ea. Au numărat banii împreună. Bancnote de 100 și 200 de lei. Toate economiile noastre. Bani strânși pentru avansul la o casă lângă București. Aproape 60.000 de lei.
Am izbucnit în plâns.
Dar nu s-au oprit acolo.
Femeia a început să vorbească agitat, gesticulând. Mihai părea tot mai nervos. La un moment dat, a lovit masa cu pumnul. Sunetul m-a făcut să tresar, de parcă aș fi fost acolo.
În cele din urmă, a împins banii spre ea.
A luat doar o parte.
Restul i-a pus la loc în seif.
Femeia a plecat.
Mihai a rămas singur, cu capul în mâini.
În acea seară, n-am dormit deloc.
Am derulat toate înregistrările din cele două săptămâni. Femeia venise de trei ori. De fiecare dată, aceeași scenă. Documente. Discuții. Bani.
Când Mihai s-a întors de la muncă a doua zi, l-am așteptat în sufragerie. Camera era oprită. Sau așa credea el.
I-am spus calm că am văzut tot.
Fața i s-a schimbat complet.
A încercat să mintă. Stângaci. Apoi a tăcut.
În cele din urmă, a spus adevărul.
Femeia era sora lui. Despre care nu-mi vorbise niciodată. Avea datorii mari. Hârtii cu executorul. Amenințări. Dacă nu plătea, urma să-și piardă apartamentul.
Mihai nu știa cum să-mi spună. Știa că nu aș fi fost de acord să riscăm economiile noastre. Așa că a ales să decidă singur.
Nu m-a înșelat.
Dar m-a trădat.
Am stat ore întregi de vorbă. Am plâns amândoi. Am realizat cât de ușor se poate rupe încrederea, chiar și într-o familie care pare „normală”, ca toate celelalte.
Banii i-am recuperat parțial. Restul i-am pus deoparte din nou. Încet. Leu cu leu.
Astăzi, seiful e gol.
Dar casa e mai sinceră.
Iar camera încă merge.