Răceala aceea l-a lovit mai tare decât orice cuvânt.
Andrei a simțit pentru prima oară că banii lui, influența lui, toate contractele semnate și conturile pline nu valorau nimic în fața femeii din fața lui.
— N-am venit să te umilesc, a spus încet.
— Am venit pentru că mi-a fost dor.
Valentina a râs scurt, fără urmă de bucurie.
— Dorul nu ține de foame, Andrei. Nici nu plătește facturi. Nici nu-ți crește copilul singură.
Cuvântul „copil” a căzut între ei ca un trăsnet.
— Copil? a șoptit el.
Ea s-a dat un pas înapoi, ca și cum spusese deja prea mult.
— Da. Copil. Al tău.
Vecinii au tăcut brusc, simțind că nu mai e un simplu spectacol de stradă. Era ceva serios. Prea serios.
Andrei a simțit cum i se taie picioarele. S-a sprijinit de tocul ușii, buchetul de flori alunecându-i din mână și căzând în praf.
— De ce nu mi-ai spus?
Valentina și-a strâns brațele pe lângă corp.
— Pentru că atunci când am avut cea mai mare nevoie de tine, erai prea ocupat cu afacerile tale. Pentru că m-ai făcut să mă simt mică. Pentru că ai ales banii, nu familia.
Liniștea era apăsătoare. Doar focul trosnea sub oală.
— Are șapte ani, a continuat ea.
— Se numește Matei. E la școală acum.
Andrei a închis ochii. Șapte ani. Șapte ani pe care nu îi mai putea recupera.
— Nu cer nimic de la tine, a spus Valentina hotărât.
— Ne-am descurcat și fără tine. Am muncit pe unde am putut. Am spălat, am gătit, am lucrat pământul. Am crescut un copil cinstit.
Andrei a ridicat privirea, iar pentru prima dată nu mai părea milionarul sigur pe el.
— Lasă-mă să repar ce am stricat.
Ea l-a privit lung.
— Unele lucruri nu se repară cu bani.
În depărtare s-a auzit un clopoțel. Copiii ieșeau de la școală.
Valentina a luat o geacă veche de pe un cui din perete.
— Dacă vrei să-l vezi pe Matei, vino cu mine.
— Dar să știi ceva: nu-ți datorez nimic. Nici explicații. Nici iertare.
Au mers împreună pe drumul prăfuit, sub privirile satului întreg.
Când un băiețel cu ghiozdan ponosit a alergat spre Valentina strigând „Mamă!”, inima lui Andrei s-a rupt și s-a refăcut în același timp.
Copilul s-a uitat curios la el.
— Cine e domnul?
Valentina a respirat adânc.
— Tatăl tău.
Andrei s-a lăsat în genunchi, cu ochii în lacrimi, pentru prima dată fără mândrie, fără mască.
În acel moment a înțeles un adevăr simplu și dur:
nu sărăcia o distrusese pe Valentina,
ci el.
Și dacă avea o șansă să fie din nou om, nu milionar, aceea începea acum.