Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit marți, 3 februarie, la Guvern cu o delegație a primarilor pentru a discuta pe tema bugetului pe 2026 și finanțarea administrațiilor locale.
Discuția principală a întâlnirii de pe 3 februarie, dintre Ilie Bolojan și delegația primarilor, a fost cu privire la banii din taxe și impozite, dacă aceștia vor rămâne integral la bugetul local. De altfel, situația a generat revoltă în cadrul reprezentanților comunelor, care au anunțat că vor intra în grevă.
Greva anunțată de reprezentanților comunelor din toată țară va avea lor pe 10 februarie, timp de două ore.
Aceștia vor cere respectarea Constituției de către Guvern, potrivit unui anunț al Federației COLUMNA-SCOR.După întâlnirea de la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan, unul dintre primari a declarat că discuțiile au fost „administrative, şi nu politice”.
Dumitru Boroş, primar PSD în Bârlad, a declarat că fiecare primar își dorește ce e mai bine pentru comunitatea sa și că este nevoie de obiectivitate pentru ca reformele să funcționeze. Edilul a dezvăluit că este vorba despre două reforme: reforma administrativ-teritorială și reforma internă.
„Cu toţii ne dorim mai mult şi mai bine. Reforma poate fi pe două paliere: reforma administrativ-teritorială, pe care o aşteptăm de câţiva ani, şi reforma internă, în cadrul fiecărei primării, pe diverse paliere de funcţionare.
Nu am discutat dacă are susţinere (premierul n.red) sau nu. Am discutat numai chestiuni administrative, şi nu politice, la această întâlnire.
Toţi ne dorim mai mult şi mai bine şi, dacă suntem obiectivi, va trebui să se întâmple şi o schimbare la nivel administrativ. Reforma poate fi pe două palere. Una înseamnă reforma administrativ-teritorială pe care o aşteptăm de atâţia ani şi a doua, reforma internă în cadrul fiecarei primării pe paliere.
Fiecare primar doreşte mai mult pentru a dezvolta comunitatea în care trăieşte”, a declarat Dumitru Boroş, primar în Bârlad, potrivit news.ro.
Premierul se pare că ar vrea ca banii de pe taxe si impozite să meargă la centru. De altfel, se contura ideea unui fond de solidaritate, dar primarul din Bârlad a declarat că acest lucru nu a fost adus în discuție.
Primarii au declarat că principul solidarităţii există „oriunde în Europa” și că toți își doresc eficienţă, în condiţiile în care banii economisiţi „se duc în dezvoltare”.
„Acest principiu al solidarităţii trebuie să funcţioneze, dar trebuie văzută şi forma în care putem creşte eficientizarea. Până la urmă, eficienţa este cea care aduce rezultate bune”, au declarat primarii, potrivit aceleiași surse.