Numele meu este Ion și am 61 de ani. Prima mea soție a murit acum opt ani, după o boală lungă și grea.De atunci, am trăit singur, în liniște. Copiii mei sunt toți căsătoriți și așezați la casele lor. Trec pe la mine o dată pe lună să-mi lase niște bani și medicamente, apoi pleacă … Citește mai mult
Fata s-a apropiat de el cu pași măsurați, fără să se grăbească, dar și fără să dea vreun semn că ar fi speriată. Locotenent-colonelul a înroșit la față, simțind cum privirile tuturor erau ațintite asupra lui. — Cum îți permiți?! — a izbucnit el, ridicând vocea până la cer. — În fața mea, chiar și … Citește mai mult
Documentul acela, pus la mijlocul plicului ca un avertisment, era o procură veche prin care Mihai, într-un moment de slăbiciune, le dăduse drept de semnătură lui Andrei și Clarei, doar pe motiv că „sunt tineri și se pricep la acte”. O făcuse cu luni înainte să-i fie rău, când încă spera că tratamentul îl va … Citește mai mult
Am plâns doar o noapte. A doua zi dimineață, m-am uitat în oglindă și am văzut o femeie de 69 de ani care suferise destul, dar care nu era în niciun caz „o capră moartă”. Am început cu pași mici. M-am dus la bancă și am blocat contul comun. Am mutat tot ce mai rămăsese … Citește mai mult
Nu am spus nimic pe moment. Am simțit cum stomacul mi s-a strâns, iar o căldură amară mi-a urcat în piept.Nu era vorba de un iaurt, de o felie de pâine sau de o supă.Era vorba despre locul meu în viața ei. În aceeași zi, după ce am liniștit copilul și am terminat treaba, nu … Citește mai mult
Ușa adăpostului a scârțâit când Victor a împins-o. Aerul dinăuntru era cald, îmbâcsit cu miros de supă, detergent ieftin și oboseală veche. Nimic nu semăna cu birourile lui curate, cu marmură și sticlă. Aici totul era real. Doamna Popescu l-a privit câteva secunde fără să spună nimic. Apoi i-a recunoscut fața. Nu din reviste. Din … Citește mai mult
Ușa din spate s-a deschis cu un sunet sec. Rex a sărit jos, dar nu a făcut ce făcea de obicei. Nu a lătrat. Nu s-a arcuit. Nu a pornit în atac. A înaintat încet, cu coada joasă, pas cu pas, de parcă fiecare metru era o recunoaștere. Mihai a simțit cum i se ridică … Citește mai mult
Insulta nu stătea în ceea ce spunea, ci în ceea ce vedea. În tăcerile ei. În felul în care nu se grăbea să răspundă. În felul în care punea întrebări simple, aproape banale, care însă loveau exact unde durea. — De ce depozitul de muniție nu are supraveghere directă între orele două și patru dimineața? … Citește mai mult
Ușa cafenelei s-a închis încet în urma lor, iar pentru câteva secunde s-a lăsat o liniște ciudată. Natalia și Ion purtau haine vechi, demodate, parcă luate de la second-hand. Ion avea o geacă rosă la coate, iar Natalia un palton subțire, prea mare pentru ea. Privirile tuturor s-au îndreptat spre ei. Mama Anei, Elena, s-a … Citește mai mult
Oana a simțit cum sângele îi urcă în obraji. Întrebarea a lovit-o mai tare decât orice diagnostic. — Cum adică? a șoptit. — Ce legătură are asta? Medicul nu a ridicat vocea. Nu era judecată în tonul lui, doar o curiozitate profesională, rece. — Vă rog să-mi răspundeți. E important. A înghițit în sec. — … Citește mai mult