Guvernul a decis majorarea alocației zilnice de hrană și a standardelor de cost pentru persoanele vulnerabile.
Alocația zilnică de hrană va crește de la 22 de lei la 32 de lei pe zi. Deși suma actuală nu acoperea necesarul alimentar minim al beneficiarilor din centrele sociale, aceasta a rămas neschimbată timp de patru ani. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole.
Majorarea standardului de cost pentru serviciile sociale dedicate copiilor
Pentru serviciile sociale dedicate copiilor, Guvernul a aprobat o majorare medie de 44% a standardului de cost față de nivelurile actuale. De aceste creșteri vor beneficia copiii din centrele de zi , rezidențiale sau de tip familial, precum și mamele din centrele maternale. În cazul serviciilor destinate persoanelor adulte cu dizabilități, actualizarea sumelor presupune o creștere de aproximativ 39%.
Potrivit ministrului Muncii, persoanele vulnerabile au nevoie de un sprijin mai consistent, iar aceată măsură reprezintă un prim pas. Decizia vine pe fondul creșterii costului vieții și urmărește asigurarea unor condiții decente de îngrijire pentru copii din sistemul de protecție, persoanele cu dizabilități și vârstnici.
„Să actualizăm alocația de hrană și standardele de cost pentru serviciile sociale este un gest de responsabilitate față de persoanele vulnerabile care depind zilnic de sprijinul statului. Din 2022, aceste sume au rămas la fel, în timp ce costul vieții a crescut constant…Începând din 2026, alocația zilnică de hrană va ajunge la 32 de lei, ceea ce înseamnă o creștere de peste 60%. Totodată, am majorat finanțarea serviciilor sociale cu 44% pentru cele destinate copiilor și cu 39% pentru persoanele adulte cu dizabilități” a declarat Florin Manole.
O încercare de a aduce serviciile sociale mai aproape de standarde decente
În ceea ce privește persoanele vârstnice, noile standarde de cost sunt stabilite în funcție de gradul de dependență. Includ explicit cheltuielile cu asistenții sociali. De asemenea, sunt concepute pentru a susține dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu și a centrelor de zi.
Potrivit declarațiilor ministrului, creșterile anunțate nu reprezintă doar o ajustare contabilă. Ci o încercare de a aduce serviciile sociale mai aproape de standarde decente de funcționare. Florin Manole a subliniat că măsurile se traduc, în practică, în mese mai bune, condiții mai adecvate în centrele sociale și continuitatea serviciilor pentru beneficiari.