Share
Anul 2026 vine cu schimbari importante pentru milioane de romani, in special pentru pensionari si persoanele cu venituri reduse. Pe fondul inflatiei ridicate si al presiunilor bugetare, Guvernul analizeaza masuri de sprijin financiar, dar si continuarea unor contributii si ajutoare care vor afecta direct bugetele familiilor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a facut anunturi clare legate de pensii, ajutoare sociale si sprijinul pentru energie, masuri care vor intra in discutie chiar din primele zile ale noului an.
Pensii 2026. Ajutorul de 800 de lei ar putea fi mentinut
O veste importanta pentru pensionarii cu venituri mici este legata de posibilitatea acordarii, si in 2026, a unui sprijin financiar suplimentar, separat de pensia lunara. Ministrul Muncii a declarat ca intentioneaza sa propuna liderilor coalitiei si premierului Ilie Bolojan mentinerea ajutorului de 800 de lei, in cadrul negocierilor pentru bugetul anului viitor.
Masura ar urma sa fie una de tip one-off, similara celei aplicate in 2025, cand pensionarii cu venituri sub pragul de 2.574 de lei au primit un sprijin financiar impartit in doua transe egale.
„Este o propunere pe care o voi face catre Coalitie si catre premier, in marja discutiei despre buget, pentru bugetul de anul viitor.
Pentru anul acesta, sprijinul a fost de 800 de lei, in doua transe, o data in aprilie, o data in decembrie, pentru pensionarii care aveau venituri de sub 2.574 de lei.
Pentru ei, era acest sprijin in doua transe, 400 de lei o data si 400 de lei a doua oara. In conditiile in care inflatia de anul acesta a fost mare, a fost necesar. Am spus ca a fost important. Am fost si criticat pentru asta.
Nu e o suma foarte mare. E important sa-i sprijinim pe cei cu veniturile cele mai reduse, indiferent ca sunt pensionari sau orice alt fel”, a afirmat Florin Manole.
Potrivit ministrului, inflatia din acest an a avut un impact semnificativ asupra puterii de cumparare, iar acest tip de ajutor a fost esential pentru persoanele vulnerabile.
Cine ar putea primi ajutorul financiar in 2026
Daca propunerea va fi acceptata, sprijinul financiar ar urma sa se adreseze pensionarilor cu venituri mici, dar nu este exclus ca si alte categorii sociale aflate in dificultate sa fie incluse. Ministrul Muncii a subliniat ca statul trebuie sa ii sprijine pe cei mai afectati de scumpiri, chiar daca masura nu este lipsita de critici.
Tichetul de energie de 50 de lei continua si in 2026
Pe langa ajutorul financiar pentru pensionari, o alta masura importanta vizeaza sprijinul pentru plata facturilor la energie. Florin Manole a confirmat ca tichetul de energie in valoare de 50 de lei pe luna va continua sa fie acordat si in 2026.
Schema de sprijin va fi prelungita pana la finalul anului viitor si se adreseaza gospodariilor cu venituri reduse, nu doar pensionarilor.
„Trebuie sa incercam sa facem asta si anul viitor. Trebuie sa vedem acest sprijin coroborat si cu alte categorii de beneficii.
Spre exemplu, o sa prelungim la finalul acestui an acea schema de ajutor pentru persoanele care sunt cu venituri mici si care au nevoie de sprijin pentru energie: tichetul acela de 50 de lei, per gospodarie, per loc de consum. Ei nu sunt doar pensionari, pot sa fie si familii cu mai multi copii.
Acel ajutor va continua. Prelungirea va fi pana la finalul anului viitor”, a precizat ministrul Muncii.
Ce se intampla cu contributia CASS in 2026
In paralel cu aceste masuri de sprijin, raman in discutie si obligatiile fiscale ale pensionarilor. Cei cu pensii mai mari de 3.000 de lei vor continua sa plateasca contributia la sanatate, iar situatia pensionarilor care incaseaza venituri din strainatate va fi analizata distinct, in functie de legislatia in vigoare si de acordurile internationale.
Astfel, anul 2026 se anunta a fi unul cu decizii importante pentru milioane de romani, in care ajutoarele sociale, pensiile si contributiile vor fi atent calibrate in functie de buget si de evolutia economica.