Radu a zâmbit larg când a văzut-o apropiindu-se. Zâmbetul acela sigur, studiat, pe care îl exersase ani la rând. Camila i l-a întors. Calm. Controlat. Aproape blând.
Preotul a început slujba. Invitații ascultau în liniște, părinții aveau ochii umezi, iar tatăl ei, Eduard, stătea drept, cu mâinile împreunate, mândru.
Camila simțea fiecare secundă ca pe un pas calculat.
Când a venit momentul jurămintelor, Radu a vorbit primul. Despre iubire, despre viitor, despre familie. Cuvinte frumoase, spuse clar, fără ezitare. Exact cum trebuia.
Apoi a fost rândul ei.
Camila a luat microfonul. A privit invitații. Apoi l-a privit pe Radu. Pentru o clipă, a părut că emoția o copleșește.
— Știi ce iubesc cel mai mult la tine? — a spus ea, cu voce caldă. — Ambiția.
Radu a încuviințat ușor, mulțumit.
— Ambiția de a ști tot. De a controla tot. De a pune mâna pe ce nu-ți aparține.
Un murmur a trecut prin mulțime.
Camila nu s-a oprit.
— În ultimele luni, am observat cât de interesat ești de afacerea tatălui meu. De hârtiile cu datorii, de semnături, de cine are puterea. La început am crezut că vrei să ajuți. Azi am înțeles adevărul.
Radu a înghețat.
— Camila… nu e momentul…
— Ba da. Exact acum e momentul.
A făcut un semn discret. Din primul rând, un bărbat în costum s-a ridicat. Avocatul familiei. A deschis o mapă groasă.
— Cu trei săptămâni în urmă — a continuat Camila —, toate actele firmei au fost modificate. Dreptul de semnătură rămâne exclusiv la tatăl meu. Orice tentativă de folosire ilegală a numelui meu sau al firmei este deja documentată.
Radu a încercat să spună ceva, dar cuvintele nu i-au mai ieșit.
— În plus — a adăugat ea —, discuția ta de azi dimineață, dintre palmieri, a fost înregistrată. Totul.
Un oftat colectiv s-a auzit printre invitați.
Camila a făcut un pas înapoi și și-a scos inelul.
— Nu te căsătorești cu mine. Nu te căsătorești cu banii mei. Și nu te căsătorești cu viitorul familiei mele.
A pus inelul pe masa altarului. Gest simplu. Definitiv.
Radu a plecat în tăcere, sub privirile tuturor. Fără aplauze. Fără explicații. Fără victorie.
Camila s-a întors spre tatăl ei. Eduard avea lacrimi în ochi, dar zâmbea. A deschis brațele, iar ea a intrat în îmbrățișarea lui, simțind pentru prima dată în acea zi că respiră cu adevărat.
Seara, invitații au rămas. Muzica a pornit din nou. S-a mâncat, s-a băut, s-a râs. Nu a fost o nuntă. A fost o eliberare.
Iar Camila, desculță pe iarba grădinii, cu rochia desfăcută și voalul lăsat deoparte, a înțeles ceva esențial:
Uneori, nu pierzi dragostea.
Uneori, te salvezi la timp.