Cuvintele au rămas suspendate în aer ca o amenințare mută.
Gabi n-a răspuns. Sabina a ridicat din sprâncene, plictisită, ca și cum bătrânul ar fi vorbit în dodii.
— Destul, Ovidiu — a spus ea. — Ia-ți lucrurile și pleacă. Șoferul te poate duce unde vrei.
Ovidiu s-a aplecat, și-a ridicat valiza veche și a privit pentru ultima oară vila. Pereții albi, ferestrele mari, gazonul tuns la milimetru. Totul strălucea. Și totul era gol.
— N-am nevoie de șofer — a spus încet. — Știu să merg pe picioarele mele.
A coborât treptele fără să se uite înapoi.
Trei zile mai târziu, vila a fost plină de muzică, pahare scumpe și râsete false. Oameni îmbrăcați impecabil, care vorbeau despre investiții, burse și vacanțe exotice. Sabina plutea printre ei ca o regină sigură pe tronul ei.
La miezul serii, când paharele erau pline și mințile ușor încețoșate, poarta s-a deschis.
Un convoi de mașini negre, lucioase, a oprit în fața vilei.
Muzica s-a oprit.
Un bărbat în costum a coborât primul și a întrebat calm:
— Domnul Ovidiu Popescu este aici?
Gabi a simțit cum i se taie respirația.
— Tatăl meu? — a bâiguit el. — De ce?
Bărbatul a zâmbit politicos.
— Pentru că aceasta este proprietatea lui. Și pentru că mâine dimineață toate activele, conturile și firmele vor reveni oficial pe numele lui.
Un murmur a străbătut curtea.
Alt bărbat a deschis o mapă groasă.
— Domnul Ovidiu este fondatorul grupului agro-industrial care v-a finanțat compania. Totul a fost trecut temporar pe numele fiului, din încredere. O încredere retrasă astăzi.
Sabina s-a albit la față.
— Nu e posibil… — a șoptit ea.
Atunci Ovidiu a apărut din mașină.
Curat, drept, cu aceeași pălărie veche.
— Ba e posibil — a spus calm. — Și e real.
Gabi a căzut în genunchi.
— Tată… iartă-mă…
Ovidiu l-a privit fără ură.
— Nu pentru bani te-am crescut. Ci pentru omenie. Iar asta nu se învață din cărți.
S-a întors și a plecat, lăsând în urmă o vilă care nu mai aparținea nimănui din acea petrecere.
Iar Gabi a rămas cu funcția pierdută, soția care îl privea ca pe un străin și adevărul dureros că unele lucruri, odată aruncate afară, nu se mai pot recupera nici cu toți banii din lume.