Notarul a deschis primul plic.
Cel adresat ei.
Claudia și-a îndreptat spatele, ca și cum ar fi vrut să pară demnă, importantă. Dar mâinile îi tremurau ușor.
Iulian a început să citească, cu voce calmă, fără grabă.
„Claudia,
Dacă citești această scrisoare, înseamnă că eu nu mai sunt. Și că ai găsit, în sfârșit, un motiv să apari.”
Claudia a înghețat.
„Nu te-ai întors pentru fiul nostru. Nu te-ai întors pentru adevăr. Te-ai întors pentru bani.”
Un murmur abia perceptibil i-a scăpat de pe buze.
„Când ai plecat, Marian avea 13 ani. A plâns nopți la rând. Te-a așteptat. A crezut că te vei întoarce. Nu ai făcut-o.”
Fața ei începea să se albească.
„Eu am rămas. Eu l-am crescut. Eu am fost tată și mamă. Iar tu ai ales să dispari.”
Claudia a încercat să intervină.
— Andrei a fost mereu dramatic…
— Vă rog să nu întrerupeți, a spus notarul, ferm.
A continuat.
„De aceea, am luat o decizie clară. Tu nu vei primi niciun leu din averea mea.”
Claudia s-a ridicat brusc.
— Cum adică nimic?!
Iulian a ridicat o mână.
„Există o clauză. Orice încercare de contestare anulează automat dreptul de a primi chiar și suma simbolică.”
— Ce sumă?!, a strigat ea.
Notarul a citit mai departe.
„Îți las suma de 10 lei. Atât valorează pentru mine legătura noastră.”
În încăpere s-a lăsat o liniște grea.
Claudia s-a așezat la loc, șocată, cu buzele tremurând.
— Nu… nu se poate…
Atunci notarul a luat al doilea plic.
Cel adresat mie.
— Domnule Marian Vasile, a spus el, aceasta este scrisoarea dumneavoastră.
Mi-am simțit gâtul strâns.
„Fiule,
Dacă citești asta, înseamnă că ai fost suficient de puternic să ajungi până aici.”
Mi-au dat lacrimile.
„Tot ce am este al tău. Casa. Conturile. Firma. Tot.”
Claudia a scos un sunet stins.
„Dar nu banii sunt cel mai important lucru pe care ți-l las.”
Am ridicat privirea spre ea.
„Îți las adevărul.”
Notarul a deschis un dosar suplimentar.
— Există un act anexat, a spus el. Un document medical.
Claudia s-a ridicat din nou.
— Nu vreau să aud!
— Ba vrei, am spus eu calm.
Notarul a citit.
— Test de paternitate. Efectuat în urmă cu 16 ani.
Claudia s-a prăbușit pe scaun.
— Rezultatul arată că domnul Andrei Vasile nu este tatăl biologic al lui Marian.
Tăcerea a fost totală.
— Cum adică…?, a bâiguit ea.
Notarul a continuat.
— Dar există un al doilea document. O adopție legală, completă, semnată de domnul Andrei Vasile.
Am închis ochii.
„Te-am ales”, scria tatăl meu. „Nu contează sângele. Contează cine rămâne.”
Claudia plângea acum.
— Marian… eu…
M-am ridicat.
— Ai plecat când aveam cea mai mare nevoie de tine. Tata a rămas. El a fost părintele meu.
M-am apropiat de ușă.
— Ai venit pentru bani. Pleci cu 10 lei și cu adevărul.
Când am ieșit, cerul era tot gri.
Dar pentru prima dată după mulți ani, eu respiram liber.