El este bărbatul care l-a trimis pe Călin Georgescu la Moscova, în timpul paradei de la Alba Iulia. Adrian susține că a fost lovit

El este bărbatul care i-a întrerupt discursul lui Călin Georgescu de la Alba Iulia și l-a trimis la Moscova. Adrian susține că a fost lovit de susținătorii acestuia

Suveraniștii au organizat un marș cu ocazia Zilei Naționale a României, la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Evenimentul nu a fost lipsit de incidente. George Simion și Călin Georgescu au făcut apel la susținători și i-a îndemnat să participe la paradă. Printre aceștia se afla și Adrian, care l-a trimis la Moscova pe Georgescu.

El este bărbatul care l-a trimis la Moscova pe Călin Georgescu

Suveraniștii s-au strâns la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României, acolo unde au scandat numele liderului AUR, George Simion, și unde au strigat „Trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!”. La eveniment au fost prezenți Diana Șoșoacă, liderul SOS România și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.

Când cel din urmă a coborât din mașină, Adrian a scos o foaie de hârtie pe care scria „Marș la Moscova”. În același timp, el l-a numit trădător de țară și l-a acuzat pe fostul candidat că manipulează oamenii. La scurt timp, el a fost îmbrâncit de susținătorii lui Georgescu. În același timp, el a afirmat că a fost bătut de participanți.

„Am fost bătut si lovit pentru ca am îndrăznit să-mi exprim opinia, civilizat: Călin Georgescu este un securist, trădător de țară. El manipulează, oameni buni, prin minciuni gogonate. După ce își ia banii la plic, de 10 ani la Viena. Scopul? Să distrugă România. Marș la Moscova!”, a scris Adrian pe pagina sa de Facebook.

Ilie Bolojan, huiduit la Alba Iulia

Premierul a mers luni, la Alba Iulia, pentru parada militară. La sosire, Ilie Bolojan a fost huiduit de cei prezenți. La fața locului se aflau mii de susținători ai partidului AUR și ai lui Călin Georgescu. Participanții au strigat „demisia, demisia” și au continuat inclusiv în timpul intonării imnului național. Bolojan a fost prezent și la parada militară de la Arcul de Triumf din Capitală.