Premierul Viktor Orban a ajuns la Moscova, acolo unde a fost întâmpinat cu zâmbetul pe buze de Vladimir Putin. Despre ce vor discuta cei doi
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că merge în Rusia pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin. El a menționat că vor purta discuții privind aprovizionarea Ungariei cu țiței și gaze naturale, dar, inevitabil, și despre eforturile de pace în Ucraina.
Viktor Orban, întâmpinat la Mosova de Vladimir Putin: ce dorință are premierul ungar
„Mă duc (la Moscova) să mă asigur că aprovizionarea cu energie a Ungariei este asigurată pentru iarnă și anul viitor la prețuri accesibile”, a anunțat Viktor Orban, pe pagina sa de Facebook. Premierul ungar a menținut relații strânse cu Moscova, fiind dependent de energia rusească, în ciuda eforturilor Uniunii Europene de a reduce această dependență, conform Reuters.
Premierul a fost întrebat dacă va discuta și despre războiul din Ucraina, iar el a menționat faptul că acest subiect „cu greu poate fi evitat”. Astfel, după aterizare, au apărut și primele imagini cu întâlnirea celor doi oficiali. Orban și Putin și-au strans mâna cu zâmbetul pe buze, iar mai apoi au început discuțiile.
SUA a scutit Ungaria de sancțiuni
Statele Unite au scutit Ungaria de la sancțiuni în această lună pentru utilizarea petrolului și gazelor rusești. Acest lucru s-a întâmplat chiar după ce Orban a insistat să amâne o întâlnire cu președintele Donald Trump de la Washington. Premierul a declarat că dorește să reorganizeze un „summit de pace” la Budapesta între Trump și Putin.