Radu păși spre ele fără să grăbească pasul, dar fiecare mișcare trăda o hotărâre care îi făcu pe cei din jur să-l privească altfel. Nu ridica vocea, nu gesticula. Dar felul în care se uita la Bianca făcea mai mult decât orice strigăt.
Când ajunse lângă Andreea, își scoase sacoul și i-l așeză ușor pe umeri, ca și cum în sala aceea plină nu ar fi existat decât ea. Gestul simplu, cald, a fost de ajuns ca toată lumea să tacă.
— Andreea, hai afară puțin — îi spuse, cu voce scăzută.
Apoi ridică privirea spre Bianca.
— Dar întâi… avem ceva de lămurit.
Bianca își dădu ochii peste cap, încă sigura pe ea.
— Radu, nu mi-am dat seama că e a ta. Dar, sincer, dacă se îmbracă așa simplu, ce vrei să credem?
Câțiva invitați murmurau între ei, unii aprobând-o, alții ferindu-se de o eventuală furtună. Radu nu se lăsă provocat. Dar calmul lui era rece, tăios.
— Bianca, nu ești o femeie rea pentru că ai bani. Ești rea pentru că ai uitat să fii om.
Ea râse forțat.
— Hai, te rog… chiar facem dramă pentru o rochie?
Andreea simți nodul din gât crescând. Nu voia scandal, dar nici nu mai suporta să fie tratată ca o cârpă în fața tuturor. Strânse sacoul lui Radu mai aproape de ea, ca o armură.
— Bianca — continuă Radu — gestul tău spune mai multe despre tine decât ai vrea. Și îți garantez că nu trece cu o glumă.
Bianca încercă să răspundă, dar văzu ceva în privirea lui care o făcu să amuțească. Un început de teamă, poate. Sau poate doar realizarea că depășise o limită.
Radu nu mai așteptă nicio reacție. O luă pe Andreea de mână și o conduse spre ieșire, trecând printre invitați ca printr-un zid. Oamenii se dădeau la o parte, rușinați, unii evitând să-i întâlnească privirea.
Când ajunseră afară, aerul rece îi lovi pe amândoi. Andreea respiră adânc, simțind cum, în sfârșit, lacrimile îi scapă pe obraji.
— Îmi pare rău — șopti ea. — N-am vrut să stric seara…
Radu o întoarse spre el și îi șterse lacrimile cu degetul mare.
— Tu n-ai stricat nimic. Alții au făcut asta. Iar eu n-am de gând să las lucrurile așa.
Se așezară pe o bancă din fața clădirii, luminată slab de un felinar. Zgomotul orașului se auzea în depărtare, dar aici, în colțul acela de liniște, Andreea simțea că poate respira din nou.
— Radu… eu nu vreau războaie — murmură ea.
— Nici eu. Dar ce s-a întâmplat nu e despre războaie. E despre respect. Despre tine. Și despre ce acceptăm în viața noastră.
Pentru prima dată în seara aceea, Andreea îl privi cu adevărat. Ochii lui erau plini de grijă, dar și de o hotărâre care o emoționa. Parcă îl redescoperea. Parcă vedea omul care, dincolo de afaceri, bani și aparențe, rămânea același bărbat blând care o făcuse să se îndrăgostească.
— Hai acasă — îi spuse el. — Și mâine… o să știe toată lumea cum stau lucrurile.
A doua zi, povestea se răspândise deja în cercurile lor. Nu pentru că Radu ar fi spus ceva, ci pentru că cineva filmase scena. Clipul devenise subiectul zilei: aroganța Biancăi, răutatea ei gratuită și rușinea care îi înroșea fața la final.
Dar partea care impresionase pe toți era alta: felul în care Radu își protejase soția. Liniștit, demn, fără să umilească pe nimeni, dar punând o limită clară. O lecție pe care mulți nu știau că o mai pot vedea în zilele noastre.
Bianca încercase să-și ceară scuze, dar nu pentru că îi părea rău, ci pentru că nu mai avea loc în „lumea bună” fără asta. Radu le refuzase politicos, dar ferm.
— Respectul nu se repară cu o scuză spusă din obligație — fusese singurul lui comentariu.
Pentru Andreea, însă, cea mai mare schimbare nu a fost reacția lumii, nici discuțiile de a doua zi. A fost altceva: un sentiment nou, profund, că deși se simțise umilită, nu fusese niciodată singură. Că în mijlocul unei săli pline de oameni care râdeau pe la colțuri, avusese lângă ea pe singurul om care conta.
Iar seara aceea, care începuse cu o rochie ruptă și o umilință nedreaptă, se transformase — fără ca ea să-și dea seama — într-un moment care le întărise dragostea mai mult decât orice gală, lux sau aparență.
Era dovada că respectul și demnitatea nu se negociază. Iar când ai pe cineva care le apără pentru tine, oricât de grea ar fi lumea, nimic nu te poate doborî.