Când am primit invitația la nunta Alinei, am ezitat. O parte din mine voia să ignore evenimentul, dar alta, poate cea mai rănită, voia să închid cercul. Așa că am mers. Singură. Cu fruntea sus.
De cum am intrat în curtea vilei decorate cu flori albe și luminițe aurii, am simțit privirile. M-am așezat la o masă din spate, sperând la o seară liniștită. N-a fost. Tata, ușor amețit de băutură, m-a remarcat și a început să facă glume.
„Mirela noastră tot singură e! Poate prinde buchetul, măcar așa!” Lumea a râs. Apoi, fără avertisment, m-a împins în fântână. A fost o clipă lungă, grea, în care am simțit apa rece și rușinea fierbinte.
Când am ieșit, toți așteptau să mă prăbușesc. În schimb, am zâmbit. Nu pentru ei, ci pentru mine. Pentru că știam ce urma.
După exact douăzeci de minute, poarta s-a deschis. Nathan a intrat, într-un costum gri închis, elegant, înconjurat de doi oameni de securitate. Toți s-au întors spre el, fără să știe cine era. Apoi m-a privit, a venit direct la mine și mi-a întins un prosop.
„Te-am căutat peste tot, dragă mea. N-am crezut că o să începi petrecerea fără mine.”
Tăcerea s-a așternut peste curte. Mama mea aproape că a scăpat paharul din mână. Tata s-a înroșit, iar Alina, în rochia ei perfectă, părea că nu mai respiră.
„Nathan… Radu?” a bâiguit un văr. „Adică… cel de la Radu Technologies?”
Nathan a zâmbit scurt. „Cel în carne și oase.” Apoi m-a luat de mână și m-a condus spre ieșire. „Hai să mergem, iubito.”
În spatele nostru, lumea murmură. Oaspeții încercau să înțeleagă ce tocmai se întâmplase. Tata a făcut un pas înainte, dar m-am oprit și l-am privit în ochi.
„Ți-ai dorit mereu o fiică de care să fii mândru,” i-am spus calm. „Acum o ai. Doar că n-ai știut s-o vezi.”
Am plecat de acolo fără să privesc înapoi. În mașină, Nathan mi-a luat mâna. „Ești bine?” m-a întrebat.
Am zâmbit, privind pe geam cum luminile vilei se micșorau. „Sunt perfect bine. Pentru prima dată în viața mea.”
De atunci, n-am mai fost niciodată „fata care a fost împinsă în fântână”. Am fost femeia care s-a ridicat din ea — mai puternică, mai liberă, mai sigură pe sine.
Pentru că, uneori, cele mai adânci ape nu sunt cele care te îneacă. Sunt cele care te spală de tot ce nu-ți mai trebuie.