Daciana Sârbu, ipostază romantică alături de iubit. Fosta soţie a lui Victor Ponta radiază. Foto

Daciana Sârbu a marcat aniversarea iubitului său printr-o escapadă romantică peste hotare. Fosta soție a lui Victor Ponta trăiește o nouă poveste de dragoste, alături de antreprenorul Alex Ghionea.

Fosta europarlamentară și femeie de afaceri Daciana Sârbu și-a refăcut viața sentimentală după despărțirea de Victor Ponta, alegând să-și trăiască fericirea discret, dar asumat.

Cu ocazia zilei de naștere a noului partener, ea a publicat o imagine emoționantă pe Instagram, însoțită de mesajul simplu: „La mulți ani!”. Cei doi se află într-o vacanță peste granițe, unde au sărbătorit într-un cadru relaxat și intim.

Deși evită să dezvăluie identitatea completă a iubitului său, imaginile postate online sugerează o relație solidă și echilibrată.

Cu toate acestea, Daciana preferă în continuare discreția, păstrându-și viața personală departe de atenția excesivă a publicului.

Cine este Alex Ghionea, noul partener al Dacianei Sârbu
Potrivit informațiilor apărute în presă, bărbatul care i-a cucerit inima se numește Alex Ghionea și activează în domeniul HoReCa.

Surse apropiate celor doi susțin că relația lor a devenit publică în septembrie 2025, după ce au participat împreună la un eveniment monden din București. Ulterior, paparazzi i-au surprins în mai multe ipostaze relaxate, semn că legătura lor este una stabilă.

Daciana Sârbu, care deține un lanț de cofetării, a explicat recent într-un interviu că traversează o perioadă de echilibru și liniște interioară.

„Nu mă ascund, nu mint, sunt bine, liniștită. Liniștea mi-a oferit-o procesul în care am lucrat cu mine însămi”, a spus ea. În privința unei eventuale căsătorii, fosta soție a lui Victor Ponta a preferat să nu facă previziuni: „Nu știu, viața va decide!”.