Guvernul adoptă reforma administrației publice: 13.000 de bugetari vor fi concediați. Ce alte măsuri au fost discutate în ședința coaliției

Coaliția de guvernare a ajuns la un acord în ceea ce privește reforma administrației publice. Astfel, 13.000 de angajați vor fi concediați, în timp ce în Parlament vor rămâne 400 de aleși, cu 10% mai puțin decât în prezent.

Guvernul adoptă reforma administrației publice Partidele aflate în coaliția de guvernare au reușit să se pună de acord pe reforma administrației publice.

Așadar, în urma ședinței de Guvern s-a decis eliminarea a 30% din numărul total de posturi posibile din instituțiile publice, însă nu mai mult de 20 de procente din numărul de locuri de muncă efectiv ocupate. Mai exact, 13.000 de angajați vor fi concediați, așa cum și-a dorit premierul Ilie Bolojan încă de la început.

Conform acordului de principiu, 700 de unități administrativ-teritoriale vor putea avea de ales între reduceri de posturi și reduceri de cheltuieli, în special localitățile și comunele mici – așa cum ceruse PSD, potrivit HotNews.

De asemenea se reduc cu 10% cheltuielile din administrația publică. O altă decizie luată de Executiv se referă la cumulul pensiei cu salariul, lucru ce va fi interzis la stat. Totuși, va exista posibilitatea ca pensionarul să se angajeze, dar a fi nevoit să păstreze cel mult 15% din pensia necontributivă.