Alina își luă haina de pe spătar și ieși pe ușă fără să se mai uite înapoi. Pașii ei răsunau pe scara blocului, amestecându-se cu ecoul propriei furii. Afară, vântul rece de toamnă o izbi în față, dar era o răceală care o trezi.

Respira adânc, de parcă fiecare gură de aer o curăța de umilință. Se opri lângă mașină, dar mâinile îi tremurau prea tare ca să găsească cheile. „Gata”, își spuse în gând. „De data asta chiar e gata.”

Ajunsese la capătul puterilor. Ani de zile încercase să fie soția perfectă: grijulie, liniștită, diplomată. Înghițise vorbe grele, priviri disprețuitoare și zeci de vizite ale soacrei care o trata ca pe o servitoare. Dar acum simțea că a trecut o linie invizibilă.

Îl iubea pe Denis, sau cel puțin așa credea cândva. Dar omul pe care îl iubea dispăruse undeva între lipsa lui de curaj și dependența de mama lui. De fiecare dată când încerca să se impună, el tăcea. Sau mai rău, râdea.

A intrat în mașină și a pornit motorul. Fără plan, fără destinație. Doar ea și tăcerea. Conducea prin Bucureștiul luminat, printre oameni grăbiți, simțindu-se mai singură ca niciodată. La un semafor, o femeie mai în vârstă traversă cu o sacoșă grea în brațe. O clipă, Alina se gândi la propria mamă, la sfaturile ei: „Nu trăi cu cineva care te micșorează, fată. Viața e prea scurtă pentru asta.”

Lacrima i se rostogoli pe obraz, dar nu era de durere, ci de eliberare. O sună pe prietena ei cea mai bună, Ioana.

— Poți să vii la mine, — îi zise Ioana fără să stea pe gânduri. — Nu trebuie să spui nimic acum. Doar vino.

Câteva ore mai târziu, Alina stătea în bucătăria Ioanei cu o cană de ceai în față. Părea că a trecut o viață de la masa aceea tensionată.

— Ai făcut bine, — îi spuse Ioana calm. — Știi ce e mai rău decât un bărbat care te înșală? Un bărbat care te trădează cu propria mamă.

Alina zâmbi amar.

— Nu știu dacă am puterea s-o iau de la capăt.

— Ai. Și o să-ți amintești cum e să respiri fără să te simți vinovată. O să-ți iei viața înapoi, pas cu pas.

În acea noapte, Alina dormi adânc pentru prima dată după multă vreme. Dimineața următoare, deschise telefonul și văzu o ploaie de mesaje de la Denis. Cereri de iertare, scuze, promisiuni.

Ea citi tot, apoi șterse conversația fără ezitare. A doua zi, își deschise un cont nou doar pe numele ei, și-și căută un avocat.

Când Ludmila află, se isteriză la telefon, dar Alina nu mai reacționa. În sfârșit, nu mai tremura.

Câteva luni mai târziu, stătea pe o terasă mică, cu o cafea aburindă, privind soarele care răsărea peste oraș. În spatele ei, o viață veche se stingea. În față, începea una nouă — liniștită, curată, așa cum își dorise mereu.

Și, pentru prima dată după ani, Alina zâmbi din inimă.