„Am visat‑o…”

Cuvintele i-au şoptit ca o adiere rece prin inimile tuturor. Nu era doar un vis — era o chemare. Nepăsători la ploaia măruntă care pătrundea prin găurile acoperişului de tablă, oamenii s-au apropiat, privind uimiţi cum bărbatul îşi găsea curajul să continue.

„Am visat‑o în noaptea când a murit,” a murmurat el, vocea scăpărând între suflări. „Era îmbrăcată în straie de mireasă, sub lumina lunii, cu părul împletit cu flori de salcâm. Și mi‑a spus un singur lucru: «Găsiţi‑mi pomana lângă mormântul bunicii mele, la marginea satului, unde uităm adesea să ne întoarcem. Acolo voi găsi pace.»”

O linişte pătrunzătoare s‑a aşternut. Inimile tuturor bătău, bătăi repezi. Ce sorţi ­trimişi de cer îi chemau către acel loc uitat de timp? Dincolo de sat, drumul de car încolăcit pe lângă uluci, acoperit de frunze de tei şi cântecul greierilor, îi aştepta.

Soacra, ştersă la ochi cu baticul negru, a tresărit. Din glasul ei tremura o hotărâre stranie: „Vom merge măine, la porţi ziuă. Vom lua colivă şi colaci, vom pune o lumânare din ceară de albine, cum se obisnuieşte după obiceiul nostru strămoşesc.”

În zorii zilei, satul era scăldat în roua dimineţii. Copii îmbrăcaţi în ieuri au trecut în fugă pe lângă biserica de lemn, unde zeci de lumânări pâlpâiau în pridvor, înmănuncheate ca un far al speranţei. O ceată de femei bătute de vreme au plecat frânturi de colinde, iar vâltorile de abur ale colivei se amestecau cu parfumul dulce‑amărui al cozonacilor.

Drumul spre mormântul bunicii era presărat cu crengi de salcâm. Fiecare pas răsuna sub talpa bocancilor, ca un preot ce cântă în tăcere. Tăcerea era doar a lor şi, în acelaşi timp, era a tuturor celor care nu mai puteau vorbi.

Ajunşi la mormânt, au găsit piatra funerară veche, aproape înghiţită de iarbă. În jur, clopotele greoaie ale caftului păreau că murmură vechea rugă pentru cei plecaţi. Soţul a aşezat sicriul cu grijă, iar soacra a deschis punga cu bunătăţi: colivă arsă de zahăr, colaci rotunzi, încrustaţi cu migdale, şi pâine de casă. A atins piatra mormântului, cu palma plină de semn de cruce, şi a rostit: „Rămâi cu bine, copilă dragă. Să primeşti jertfa noastră şi să ne ierţi.”

Dintr-odată, o briză caldă le‑a mângâiat feţele. Un tril de pasăre — parcă un acatist înaripat — s‑a stins printre ramuri. Toţi au simţit un fior lin, ca şi cum sufletul fetei le mulţumea pentru gest. Nimeni nu a şoptit nimic; nu era nevoie. Încărcătura emoţională era atât de profundă, încât mila şi alinarea s‑au împletit într-un nod nevăzut, dar puternic.

Când au ridicat ochii spre mormânt, au zărit ceva ce nicio minte nu ar fi îndrăznit să prevadă: o floare albă de măr crescând din crăpătura pietrei. Petalele sclipitoare păreau îngheţate în rouă, dar aveau o căldură vie — ca un semn că viaţa poate răsări din orice durere.

Soţul a întins mâna, smulgând floarea cu grijă. „În numele ei,” a șoptit, „promit să cresc copilul cu iubirea pe care i-o purtaţi cu toţii.”

Un oftat de uşurare s‑a ridicat de la fiecare gând. Lacrimile s‑au transformat în zâmbete fragile. S‑au dus apoi la căsuţa de la capăt de uliţă, unde bunica îi aştepta cu icoana Maicii Domnului şi cu o crenguţă de busuioc înfiptă în colivă. Împreună, au cântat troparul pentru cei plecaţi, iar în aerul curat al dimineţii răsuna un imn al iertării şi al speranţei regăsite.

Ziua s-a încheiat cu masa de pomenire în curte, sub un nuc bătrân. Fiecare îşi aşeza mână pe umărul celuilalt, iar între povestiri despre moştenirea fetei şi planuri pentru viitor, satul întreg a simţit că viaţa poate continua, că legăturile sufleteşti sunt mai tari decât orice piatră rece şi că dragostea adevărată nu moare niciodată.

Şi astfel, dincolo de ploaie şi de suspine, din cenuşa durerii a răsărit o pâclă de linişte şi credinţă — un final limpede, strălucitor şi plin de împăcare.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.