— Kasia, ți-a spus deja Tomek? — a început soacra, plină de entuziasm. — O să fim vreo douăzeci de invitați, așa că începem pregătirile diseară. Vin pe la șase!

— Cum adică diseară? — a întrebat Kasia, ridicând sprânceana. — Eu nu sunt de acord cu așa ceva.

— Ascultă până la capăt — continuă Irena. — Tomek are deja lista de cumpărături, a promis că se ocupă de tot.

Așa era mereu. Tomek își ajuta sora mai mare, Wiola, în toate.
Până la treizeci de ani, femeia reușise să se căsătorească de două ori și să divorțeze tot de atâtea, iar mama lor repeta mereu:

„Pe soră trebuie s-o ajuți, fiule.”

Și el o ajuta. Cu bani, cu mutatul, cu reparațiile în apartamentele închiriate. Iar când s-a însurat, obiceiul n-a dispărut.

La început, Kasia a închis ochii. Dar când Wiola a cerut pentru a cincea oară în același an să le împrumute mașina, Kasia i-a spus calm:

— Tomek, cred că e destul. Și noi avem nevoie de mașină weekendul ăsta. Ți-am spus deja — mergem la părinții mei.

— Nu se poate altfel? Poate mergeți pe jos.

— Serios? Cu două găleți de castraveți de la ei? — îl privi fix. — Ți-am spus, dar tu n-ai auzit nimic.

— Wiola are o urgență — murmură el.

— Ce urgență?

— Nu știu exact, dar sigur e ceva important.

Kasia oftă.
— Uite care-i treaba, Tomek. Ori refuzi, ori îmi cumperi o mașină. Eu nu mai stau să merg cu autobuzul în timp ce tu îți plimbi sora.

Tomek, pentru prima dată, se gândi că soția are dreptate. Dar înainte să sune pe Wiola, interveni mama:

„Cum poți să-ți întorci spatele surorii tale? Ea e singura care-ți va rămâne!”

Și totul reveni la „normal”. Adică el continua să ajute, iar Kasia continua să tacă din ce în ce mai greu.

Până într-un weekend.

Wiola îl rugase să o ducă „până la o prietenă, la țară”.
Tomek a plecat și n-a mai răspuns la telefon două zile.

Când s-a întors, Kasia l-a întâmpinat rece:
— Ai idee cât m-am frământat? Telefonul tău era închis.

— Exagerezi. Am stat cu Wiola și cu fostul ei soț. Am băut puțin, am vorbit. Ce trebuia să fac, să par nepoliticos?

— Nu, trebuia doar să suni.

El ridică din umeri. — Puteai și tu.

— Am făcut-o! Dar domnul „salvatorul surorii” era prea ocupat.

În acel moment, telefonul lui vibra din nou. Se retrase pe balcon și răspunse.

— Salut, frățioare! — răsună vocea veselă a Wiolăi. — Peste două săptămâni am aniversarea de 30 de ani!

— Și ce vrei de la mine? — întrebă el obosit.

— Să o serbez la voi, desigur! La mine e mic spațiul, iar la restaurant e scump. La tine e perfect!

— Wiola, nu cred că e o idee bună. Pot să te ajut cu bani, dacă vrei.

— Ești nebun? Plătesc chirie, și acum să plătesc și sală? Nu, dragule, la tine e ideal. Mama a zis deja că vine să gătească.

— N-am vorbit încă cu Kasia…

— Nu mai e nevoie. Am anunțat deja invitații.

Câteva minute mai târziu, sună și Irena:
— Uite lista pentru meniu. Să-i spui lui Kasia că trebuie să ajute la gătit.

Tomek și-a acoperit fața cu mâna.

În sufragerie, Kasia tocmai își turnase ceaiul și se pregătea să se uite la serialul preferat. Când l-a văzut intrând, cu expresia aceea vinovată, a știut.

— Ce mai e acum? — a întrebat ea calm, dar cu voce rece.

— Wiola… are aniversarea. Trei zeci de ani. Vrea să o facă la noi.

Kasia a clipit. — La noi? În apartamentul nostru?

— Da, dar doar o seară.

— Și tu ai zis da?

— Nu… adică… am zis că discut cu tine. Dar ea a anunțat deja toți invitații. Și mama face meniul.

Kasia a închis ochii și a inspirat adânc.
— Spune-mi, te rog… ești bărbat în casa asta sau mesagerul familiei tale?

El deschise gura, dar nu reuși să spună nimic.

Iar în liniștea grea care a urmat, din bucătărie se auzi doar vocea telefonului soacrei:

„Kasia, sper că ai cuptorul liber mâine. Începem gătitul dis-de-dimineață.”

În acel moment, Kasia și-a promis că de data asta nu va mai ceda.

✨ O poveste despre limite, răbdare și curajul de a spune „nu”, chiar și celor din familie.