Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a respinge legea privind reforma pensiilor magistraților a declanșat o nouă undă de șoc pe scena politică. Printre primele reacții a fost cea a avocatului și europarlamentarului AUR Gheorghe Piperea, care a cerut demisia premierului Ilie Bolojan, acuzând eșecul reformei asumate de Guvern și solicitând totodată încetarea protestelor magistraților.

„Acum, că s-a pronunțat CCR pe legea pensiilor speciale ale magistraților:
(i) Bolojan trebuie să își dea demisia;
(ii) magistrații trebuie să înceteze imediat protestul; serviciul public al justiției a stat destul, justițiabilii au răbdat suficient.
Altfel, moralitatea în politică nu mai înseamnă nimic, iar dreptul încetează să mai fie organizarea păcii sociale”, a scris Piperea pe Facebook.

CCR respinge legea, ICCJ invocă încălcarea principiilor statului de drept

Curtea Constituțională a decis, luni, 20 octombrie 2025, cu majoritate de voturi, să admită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), ceea ce face ca legea care modifica regimul pensiilor de serviciu ale magistraților să fie declarată neconstituțională.

Potrivit motivării, actul normativ „încalcă deciziile anterioare ale Curții și principiul independenței justiției”. În sesizarea transmisă, ÎCCJ a invocat nu mai puțin de 37 de decizii obligatorii ale CCR care ar fi fost nesocotite.

„Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, se arată în comunicatul instanței supreme.

Bolojan, prins între presiunea politică și promisiunile de reformă

Premierul Ilie Bolojan se află acum într-o situație politică delicată, după ce anterior declarase public că își va depune mandatul dacă legea va fi respinsă de CCR.

„Dacă proiectul de modificare a pensiilor magistraților va cădea la Curtea Constituțională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăți”, spunea Bolojan într-o conferință de presă.

Totuși, după anunțul CCR, premierul a evitat o declarație directă privind o posibilă demisie, limitându-se la a spune că „reforma va continua în limitele constituționale”.

Reacția președintelui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a declarat la Digi24 că nu vede motive pentru ca premierul să-și dea demisia, explicând că deciziile Curții Constituționale pot fi interpretate diferit.

„Dreptul nu este o știință exactă, nu e matematică. E o chestiune de interpretare a unor texte scrise în limbaj natural. Nu văd nicio legătură între respingerea unei legi și demisia unui premier”, a spus șeful statului.

Președintele a adăugat că Guvernul a acționat cu bună-credință și că „nimeni nu trimite intenționat la CCR texte neconstituționale”.

Un nou val de tensiuni politice

Decizia Curții Constituționale redeschide disputa privind reforma sistemului de pensii speciale și legitimitatea Guvernului Bolojan. În timp ce opoziția cere demisia premierului, liderii coaliției susțin că legea va fi modificată și trimisă din nou în Parlament.

Până atunci, magistrații sunt chemați de Piperea și de mai mulți actori politici să revină la activitate, în condițiile în care protestele lor au blocat parțial activitatea instanțelor în ultimele luni.