Un ordin ministerial schimbă regulile în evaluarea persoanelor cu dizabilități: nu mai este suficient diagnosticul pentru acordarea certificatului, ci contează în primul rând funcționarea reală a persoanei în viața de zi cu zi. Pentru situațiile medicale grave și ireversibile, documentul permite stabilirea valabilității permanente încă de la prima analiză.

De la diagnostic la funcționalitate
Noul cadru mută accentul de pe eticheta clinică pe impactul funcțional: cum vede, aude, se mișcă, respiră, învață sau lucrează efectiv persoana. Criteriile sunt concepute de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități pentru a se alinia standardelor internaționale și Convenției ONU. În practică, comisiile nu se mai raportează exclusiv la rezultatul unei investigații, ci la nivelul de limitare pe care îl produce boala asupra activităților curente.

În paralel, sunt clarificate situațiile în care certificatul poate avea termen permanent — atunci când afecțiunea este ireversibilă și documentația medicală arată că evoluția nu permite ameliorare semnificativă.

Afecțiuni care nu mai garantează automat certificatul
1) Viciile de refracție și alte probleme oculare tratabile. Miopia, hipermetropia sau astigmatismul nu mai duc, de la sine, la încadrare dacă acuitatea vizuală este bună cu ochelari/lentile, iar câmpul vizual rămâne în limite normale. Cataracta neoperată nu califică direct; evaluarea se face după intervenția chirurgicală, în funcție de rezultatul obținut.

2) Tulburările vestibulare periferice. Având, de regulă, caracter tranzitoriu, acestea nu justifică un termen de valabilitate permanent. Încadrarea se stabilește individual, raportat la persistența și severitatea simptomelor.

3) Epilepsia controlată terapeutic. Dacă sunt înregistrate mai puțin de o criză generalizată pe lună sau mai puțin de o criză parțială pe săptămână, persoana poate primi doar grad ușor. Gradele superioare cer documentarea unei frecvențe mai ridicate a crizelor și a rezistenței la tratament.

4) Diabetul zaharat fără complicații severe. Diagnosticul de tip 1 sau 2, în lipsa afectării organelor-țintă, nu mai asigură automat certificatul. Este necesar un control metabolic deficitar persistent (HbA1c > 8%) sau prezența unor complicații specifice severe pe cel puțin două organe pentru acordarea unui grad accentuat.

5) Afecțiunile respiratorii ușoare sau moderate. În situații cu VEMS (FEV1) între 50–59% și saturație de oxigen 85–90%, încadrarea este, cel mult, de handicap mediu. Pentru grade mai mari trebuie dovedită o afectare severă a funcției respiratorii.

Termen permanent: criterii mai clare. Documentul precizează când se poate stabili din start valabilitate permanentă — de pildă, în boli cu evoluție ireversibilă, când nu sunt așteptate ameliorări funcționale semnificative și tratamentele disponibile nu pot schimba prognosticul.

Ce se evaluează, mai exact? Nu doar testele și diagnosticele, ci și modul în care persoana își duce viața: nevoia de sprijin în activitățile cotidiene, limitările la locul de muncă sau la școală, frecvența decompensărilor, efectele adverse ale tratamentului, precum și rezultatele obiective (de exemplu, spirometrie, câmp vizual, monitorizarea crizelor).

Atenție: simpla prezență a unei afecțiuni din lista de mai sus nu exclude definitiv certificarea. Cheia este gradul de limitare funcțională dovedit prin acte medicale și evaluare complexă.

Pentru programări și lămuriri, persoanele interesate se pot adresa comisiei teritoriale (DGASPC) și pot pregăti dosarul medical actualizat: scrisori medicale recente, investigații relevante și, acolo unde e posibil, un istoric al tratamentelor și al evoluției funcționale.