Anunțul medicilor despre Flavia Groșan. În ce stare se află, după ce a fost resuscitată
Medicul pneumolog Flavia Groșan este internată în stare foarte gravă la spital. Celebra doctoriță care s-a făcut remarcată prin afirmațiile controversate făcute în pandemia Covid și pentru promovarea de tratamente “miraculoase”, a fost internată în stare gravă în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Bihor.
Flavia Groșan a făcut stop cardio-respirator, fiind resuscitată, iar în prezent este intubată și ventilată mecanic. Doctorița a fost internată în noaptea de joi spre vineri, după ce soțul său a găsit-o inconștientă în propria locuință și a sunat de urgență la 112.
Detalii de ultimă oră despre doctorița Flavia Groșan
Două echipaje s-au deplasat la domiciliu şi au găsit-o inconștientă. Echipajele medicale au resuscitat-o o perioadă îndelungată, iar medicii au precizat că pacienta se află în comă de gradul 4 pe scala Glasgow. Pe această scală, gradul 4 semnifică o stare medicală critică.
„Echipajele au efectuat o resuscitare complexă şi lungă”, a declarat o sursă, citată de Bihoreanul.
Conf. univ. dr. Carmen Pantiş, medic primar ATI la Spitalul Judeţean Bihor, a mărturisit sâmbătă, pentru News.ro, că medicul Flavia Groşan este după un stop cardio-respirator resuscitat. Medicul a precizat că Flavia Groşan a fost diagnosticată cu tumoră pulmonară cu metastaze cerebrale. Ea are pleurezie bilterală, iar în prezent este intubată şi ventilată mecanic.
Pe data de 10 octombrie 2025, doctorița a făcut o postare în mediul online în care spunea că suferea de „tuse epuizantă” și că avea o „durere atroce la întreg plămânul”.
„Săptămâna trecută vorbeam despre tusea epuizantă de luni de zile. Ce pățesc eu ieri. De vreo două zile. Dureri importante pe coloana vertebrală cervicală și toracică. La pacienții mei gândesc holistic. La mine nu.
Spre seară apare o durere atroce la întreg plămân. Afebrilă. Fără simptome în sfera ORL. Doar dispnee și tuse ineficientă. Saturația 90%. Dar durerea era insuportabilă. Pot să pun pariu că cei mai mulți dintre dumneavoastră repede la spital.
Eu am dormit o noapte întreaga în fotoliu. Până mi-am dat seama. Uite o recidivă a unei pneumonii aparent banale, tratată superficial. Ceva de genul, nu fă ce face popa, fă ce spune popa. Și urgent am trecut la algoritmul meu al complicațiilor. N-am ajuns în spital. Am supraviețuit. Dar eu am priceput încă odată subtilitățile medicinii. Mi-a confirmat durerile torace”, scria Flaviei Groșan, în mediul online.