Anumiți pensionari se vor bucura de mai mulți bani la pensie în această luna, așa că află dacă și tu ești printre ei.

Luna octombrie vine cu vești bune pentru anumiți pensionari, după ce pensiile au fost un subiect foarte discutat în acest an. De la Mica Recalculare, până la contribuțiile CAS, decizii de pensii amânate sau reforma bugetară, toate au adus incertitudini în rândul pensionarilor care așteaptă cu sufletul la gură o veste bună despre bani.

Această lună vine în sfârșit cu vești bune pentru anumiți pensionari, fiind vorba despre restanțele financiare încă din 2024, dar și de drepturile stabilite în baza noii legislații. Pensionarii care sunt norocoși, au primit deja pensiile majorate în prima parte a lunii octombrie, odată cu talonul pe hârtie.

Cei care încasează pensia pe card, vor avea parte de surprize în momentul în care banii vor fi livrați în cont, în a doua jumătate a lunii.

Creșterile sunt importante mai ales pentru pensionarii care au ieșit mai devreme la pensie și au suportat penalizări. Aceștia vor beneficia de recalculări avantajoase, de eliminarea penalizărilor și de punctele de stabilitate acordate pentru toți anii lucrați în plus.

Spre exemplu, o pensionară care a ieșit la pensie la 57 de ani, în 2020, avea o pensie de 3.036 de lei, însă cu o penalizare de 520 de lei. Pensia finală a ajuns în acest caz la 2.516. În 2025, după ce a împlinit vârsta legală și a acumulat un stagiu de cotizare de 41 de ani, pensia recalculată va ajunge la 5.346 de lei, cu o creștere de 2.830 de lei.

Bucurie se anunță pentru pensionari și în luna decembrie, însă pentru cei care fac parte din categorii vulnerabile, deoarece banii pe cardurile sociale vor fi livrați, la fel și a doua tranșă de 400 de lei din totalul de 800 de lei care ar trebui acordat acestor persoane.