Dumitru Dragomir a anticipat la „Profeţiile lui DON Mitică” cine va fi noul preşedinte al PSD, ales în urma alegerilor interne de peste câteva săptămâni.

PSD-ul se pregăteşte de alegeri interne, care ar putea fi organizate în luna octombrie. Data acestora nu a fost stabilită, dar taberele concurente au început să se contureze. Situaţia din sânul partidului care a câştigat ultimele alegeri parlamentare a fost comentată de Dumitru Dragomir, la „Profeţiile lui DON Mitică”.

Cine va fi noul președinte al PSD
Actualul preşedinte interimar al PSD, Sorin Grindeanu, şi fostul ministru de externe Titus Corlăţan sunt până în momentul de faţă marii competitori care şi-au anunţat candidatura pentru şefia partidului. Dumitru Dragomir crede însă că e loc de surprize pe ultima sută de metri, cu câteva săptămâni înainte de alegeri.

„Noul preşedinte PSD va fi Olguţa Vasilescu. Obligatoriu mai trebuie să fie acolo sus în conducere şi doamna Gabriela Firea. Asta dacă vor să salte partidul, altfel partidul se năruie”, este predicţia făcută de Dumitru Dragomir în direct la „Profeţiile lui DON Mitică”.

Fostul politician și om de fotbal consideră că în momentul de față un singur om reușește să țină unit Partidul Social-Democrat. „Cine ţine partidul la această oră e Paul Stănescu. El ţine organizaţiile din ţară. Ăsta e un politician cum era Cozmâncă pe vremuri. Ştie cum să-i ţină pe toţi preşedinţii de organizaţii”, a mai spus Dragomir.

Dumitru Dragomir despre Marcel Ciolacu, fostul președinte al PSD
Oracolul de la Bălcești consideră că social-democrații nu aveau în contextul actual altă alternativă decât intrarea la guvernare. „Dacă PSD-ul nu se băga la guvernare, jumătate dintre pesedişti erau arestaţi, deși nevinovaţi toţi. Dar a jucat bine Ciolacu, a ieşit cu fruntea sus. După ce a mărit pensii, salarii, el era cel mai înjurat… A făcut greşeli şi el, cu doamna Firea, sau dându-i voturi lui George Simion, dar s-a repliat extraordinar, i-a ţinut pe ăştia şase-şapte din jurul partidului aproape de el, i-a băgat la guvernare”, a mai spus Dumitru Dragomir.

Fostul şef de la Ligă consideră că, în ciuda frământărilor din ţară, nu este cazul ca PSD să iasă de la guvernare, ţinta nemulţumirilor fiind premierul Ilie Bolojan. „Mie-mi pare rău de el, e carne de tun, nici nu va mai ieşi pe stradă. Du-te într-o întreprindere şi spune de Bolojan. Păi nu ţi-am spus cu aeroportul? 16 autobuze, cinci şoferi şi toţi îl înjurau pe Bolojan. El nu vrea răul populaţiei, dar trebuie să pună în practică hotărârile UE”, a concluzionat Mitică Dragomir.