Chiar dacă a obținut victoria la alegerile prezidențiale de anul acestia și deține funcția supremă în stat, Nicușor Dan dedică în continuare timp soției sale și, în special, copiilor. Președintele României trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Mirabela Grădinaru și împreună au doi copii, o fetiță și un băiețel. Recent, el a fost surprins în timp ce le cumpăra micuților haine din Primark.

Nicușor Dan a reușit să-i impresioneze pe români încă din prima zi în care a aflat că a fost ales președinte al României. Imaginea în care apare alături de fetița sa, Aheea, în timp ce o însoțea la școală, alături de un agent al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a devenit rapid virală pe Internet. Mulți oameni au apreciat faptul că, în ciuda programului său încărcat, oficialul își duce copilul personal la școală.

Nicușor Dan cumpără haine copiilor de la Primark
De curând, Nicușor Dan a impresionat din nou, după ce a fost surprins în timp ce cumpără haine pentru copii de la Primark, un lanț de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii cu prețuri accesibile.

„Într-o țară unde directorul CFR are două apartamente în Dubai, miniștri PSD ca Tudose și Câciu conduc mașini de zeci de mii de euro, Ciolacu poartă pantofi mai scumpi decât salariul mediu, Rareș Bogdan face piața cu ceas de lux, iar parlamentarii AUR cu proprietăți în București, încasează bani de chirie pentru a locui’ în alte case tot din București… există și o excepție.

Nicușor Dan îi cumpără haine copilului de la Primark. Atât. Fără opulență. Fără lux demonstrativ. Fără branduri’. Doar normalitate. Și cu toate astea, tot el e criticat că nu e prezidențiabil’. Că nu are carismă. Că nu e marketabil’.

Poate că problema nu e la el. Poate că problema e la noi, că am ajuns să fim mai impresionați de costume scumpe și PR de carton decât de modestie și decență. Dacă nici de ăsta nu suntem în stare să ținem… atunci da, poate chiar ne merităm soarta’, se arată în descrierea postării unui internaut, de pe Facebook.

Recent, președintele Nicușor Dan a anunțat că și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Oficialul a transmis că și-a dorit să introducă în declarația de avere toate persoanele care au donat pentru campania sa, dar „după ce am băgat tot, a dispărut tot din declarație. N-au reușit să facă un model de declarație cu 400 de câmpuri încă’.