De ce nu vrea Viktor Orban Ucraina în UE. „Ne va absorbi toţi banii, ca un burete”
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că țara sa nu sprijină aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, pentru că aceasta ar atrage fonduri europene în mod disproporționat.
„Vrem să ţinem Ucraina departe de Uniunea Europeană, pentru că, dacă este lăsată să intre, ne va absorbi toţi banii”,
a spus Orban vineri, în cadrul interviului săptămânal acordat postului public de radio, conform agenției MTI.
Ucraina, o povară financiară și militară pentru UE, în viziunea Budapestei
În același interviu difuzat de radio Kossuth, premierul ungar a criticat liderii occidentali care, potrivit lui, au ales să finanțeze armata Ucrainei în loc să investească în apărarea propriilor țări.
„Mediează un acord cu Ucraina privind menţinerea unei armate de circa un milion de trupe, ale cărei costuri ar fi acoperite de către europeni”,
a spus Orban, adăugând:
„În loc să-şi consolideze propriile forţe armate, Europa de vest plăteşte Ucraina pentru serviciile sale mercenare”,
potrivit Agerpres.
În opinia sa, acest angajament financiar față de armata ucraineană ar putea aduce riscuri serioase pentru securitatea continentului.
„Europa ar putea ajunge să finanţeze o armată ale cărei intenţii nu vor fi întotdeauna prietenoase, sau cel puţin nu sunt garanţii că vor fi”,
a punctat liderul de la Budapesta.
Premierul a legat direct problema aderării Ucrainei la UE de aceste cheltuieli, susținând că un eventual statut de membru al blocului comunitar ar ușura alocarea de fonduri către Kiev.
„Problema aderării Ucrainei la UE este legată de acest lucru, deoarece este mult mai uşor să se ia decizii financiare în favoarea Ucrainei dacă ţara respectivă este în UE decât dacă nu este”,
a explicat Viktor Orban.
Tot el a reiterat ideea că statele din Europa Centrală, inclusiv Ungaria, ar suporta costurile acestui demers.
„De aceea vrem să menţinem Ucraina în afara UE, pentru că dacă o lăsăm să intre, ne va absorbi toţi banii ca un burete”,
a conchis premierul, subliniind că „preţul va fi plătit de Europa centrală, inclusiv de Ungaria”.
Orban i-a îndemnat totodată pe cetățenii maghiari să participe la votul Voks 2025, care are legătură cu viitoarea decizie privind integrarea Ucrainei în UE.
„Să nu-i lăsăm pe alţii să decidă peste capul nostru!”
Viktor Orban a mai vorbit în interviul său săptămânal despre existența unei „reţele de propagandă prorăzboi, proucraineană” care ar opera în Ungaria, acuzând că aceasta promovează constant puncte de vedere favorabile Ucrainei.
„Există o reţea de propagandă prorăzboi, proucraineană care operează în Ungaria, susţinând poziţii proucrainene în fiecare zi”,
a spus premierul ungar.
Pentru a răspunde acestei situații, Guvernul ungar a luat măsuri legislative, a explicat Orban, precizând că a fost transmis către parlament un proiect de lege privind transparența.
„Am luat măsurile necesare pentru a contracara acest lucru”,
a declarat el, referindu-se la inițiativa legislativă care ar avea scopul de a aduce mai multă claritate în ceea ce privește influențele din politica internă.
Premierul Ungariei a susținut că partidele de opoziție din țară ar avea conexiuni directe cu Ucraina și că, prin aceste canale, Kievul s-ar implica în treburile politice interne ale Ungariei.
„Partidele de opoziţie ungare au în esenţă legături cu Ucraina şi ucrainenilor le este uşor să se implice în politica ungară prin intermediul acestora”,
a declarat Orban.
Mai mult decât atât, el a acuzat opoziția că susține fără rezerve aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și că ar colabora în profunzime cu serviciile secrete ucrainene.
„Partidele de opoziţie erau cunoscute ca fiind proucrainene întrucât susţin aderarea Ucrainei la UE”,
a declarat Viktor Orban.
„Dar – a susţinut el – nu era de aşteptat ca serviciile secrete ucrainene să ‘menţină o relaţie atât de profundă cu ele’”,
a mai adăugat premierul.
Toate aceste declarații vin într-un context tensionat, în care poziția Budapestei față de Ucraina rămâne fermă și divergentă față de cea adoptată de majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene.
Orban a folosit prilejul interviului să reafirme linia politică a guvernului său în raport cu vecinul de la est și să sublinieze că Ungaria se va opune în continuare extinderii UE în direcția Kievului.