Grăsuța, ca să nu mai fie luată în râs, l-a spălat și aranjat pe un om al străzii, apoi l-a adus la petrecere ca iubitul ei.

— Sper că nu. Pare bun și inofensiv. Cred că pur și simplu n-a avut noroc. Ești cea mai tare!

— Da… cea mai tare povară de pe pământ.

Anton a ajuns la timp. S-a fâstâcit puțin în ușă, apoi și-a scos pantofii și a rămas desculț pe parchetul alb. Tania i-a zâmbit:

— E-n regulă. Ai venit! Asta contează. Restul vedem noi.

— Cum aș putea să vă dezamăgesc? Eu…

— Hei, nu intra încă în rol! – a râs Tania. – Dar îți place starea, văd. Trebuie să-i convingem pe toți că suntem un cuplu îndrăgostit.

— Straniu tot ce-mi zici… De obicei, chiar dacă nu e clar diagnosticul, pacientul e ținut sub observație, i se fac analize… Cum l-au lăsat așa? Sau a plecat el singur?
Misha o privea cu îngrijorare.

Alysa oftă adânc.
— A plecat… adică, a vrut să stea la liniște. Zice că-i e mai bine așa. Dar… nu mai e omul de altădată. Se stinge, Misha. Îl simt.

— Și mama lui? Ce zice?
— Ea… zice că exagerez. Că-i doar obosit. Și că mai bine m-aș duce să fac bani în plus decât să-l car pe la doctori.

Misha încruntă sprâncenele.
— Ciudat. Tu muncești, îl întreții, și ea zice așa?

— Da… eu îi dau toată salariul. Ca să aibă ce-i trebuie. Și lui, și ei. Nu-mi rămâne nimic, Misha. Dar nu-mi pare rău. Îl iubesc.

— Ai încredere în mine, Alysa?
— Desigur.

— Atunci, am o rugăminte. Nu te duce direct la muncă azi. Hai cu mine până la cabana unde stă el. Am un gând, dar am nevoie să văd cu ochii mei.

Alysa ezită.
— Dar…

— Te rog. O singură oră. Dacă greșesc, îți cer iertare și nu mai insist.

Ea aprobă încet. Ceva în vocea lui Misha îi dădea curaj.

Au coborât la două stații distanță. Pe drum, Alysa nu zicea nimic. Misha mergea hotărât, cu maxilarul încleștat.

Când au ajuns în fața cabanei, Alysa întinse mâna spre clanță, dar Misha o opri.

— Așteaptă. Să ascultăm.

Dinăuntru se auzeau râsete. Râsete și… muzică? Alysa încremeni.

— Nu se poate…

Misha deschise ușa încet. Înăuntru, Costya stătea pe canapea, cu o pătură pe picioare, privind la televizor. Lângă el, o femeie tânără, blondă, îi dădea să bea ceai.

— Asta-i… verișoara mea, — bâigui Costya, ridicând privirea.

— Serios? — spuse Misha, intrând. — Parcă erai prea slăbit și bolnav ca să te ții de glume.

Alysa nu spunea nimic. Îl privea ca și cum nu-l mai cunoștea.

— Ce-i asta, Costya? Spune-mi tu. Direct.

Costya oftă.
— N-am vrut să te rănesc. Totul a pornit de la o glumă. Apoi mama a zis că dacă tot ești fraieră și muncești ca să ne întreții, n-are rost să stricăm „jocul”.

— Joc?! — izbucni Alysa. — Viața mea a fost un joc pentru voi?!

Blonda se ridică rușinată și ieși din cameră.

— Eu… nu mai voiam să continui, jur. Dar mama… ea zicea că dacă tot nu avem copii și tu n-ai familie aproape, nu vei avea unde pleca. Și…

— Ai profitat. Amândoi ați profitat.

— Măcar de data asta te-ai gândit să apari neanunțată — zise Misha încet, dar ferm. — Și ai aflat ce trebuia să știi.

Alysa își sterse lacrimile.
— Mi-a spus o țigancă azi-dimineață că o să aflu cine mă minte. Și că o să-mi prindă bine.

— A avut dreptate, — zise Misha. — Hai, nu mai e nimic pentru tine aici.

Alysa și-a strâns lucrurile în tăcere. Nu s-a uitat înapoi. Mama lui Costya n-a apărut deloc, dar a lăsat un bilet în ușă: „Femeile slabe trebuie să știe când să plece”.

Misha a dus-o până acasă și a așteptat pe bancă până a ieșit din bloc.

— Mulțumesc, Misha. Dacă nu erai tu…

— Șșș, nu zice nimic. Ce-ai de gând să faci?

— Să trăiesc. Pentru mine, în sfârșit. Poate mă duc din orașul ăsta. Sau poate rămân, dar… încep de la zero.

— Unde te duci, te pot însoți? Ca prieten, bineînțeles.

Ea zâmbi pentru prima dată sincer.
— Prietenia ta e cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat azi. Mai vorbim, Misha. Mai vorbim.

Trei luni mai târziu, Alysa lucra la o cafenea mică din centrul orașului. În fiecare duminică, Misha o vizita. Nu grăbea lucrurile, nu punea întrebări. Doar era acolo.

Și într-o zi, când el i-a adus o floare, Alysa i-a spus:

— Hai să bem o cafea după tură. Îți povestesc cum m-am îndrăgostit de libertatea mea.

Și poate, cu timpul, de tine.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.