Aceasta este o poveste profund emoționantă și din păcate, una care se întâmplă multor oameni – mai ales mamelor care și-au dedicat viața copiilor lor, iar la bătrânețe se trezesc fără sprijin real.
Iată traducerea completă în limba română:
Timp de aproape trei ani am locuit la fiica mea în străinătate. Fiul meu, împreună cu familia lui, a rămas în Ucraina și a avut grijă de apartamentul meu cât timp am fost plecată.
Într-o zi, ginerele mi-a spus direct:
– Am discutat totul cu Ania. Pericolul a trecut, la Zaporojie e liniște acum. Credem că e timpul să te întorci acasă.
A fost o surpriză totală pentru mine. Dar nici nu bănuiam că acasă mă aștepta o altă surpriză – de data asta, de la fiul meu.
Fiica mea Ania locuiește în străinătate din 2008. Acolo și-a găsit dragostea și și-a întemeiat o familie frumoasă. În 2022 m-a sunat și mi-a propus să mă mut cu ei:
– Mamă, îți va fi mai bine aici. Și nepoții se vor bucura să te vadă în fiecare zi.
Am ezitat mult, dar am acceptat. La ei, aveam grijă de nepoți, găteam, făceam curățenie – toată gospodăria era pe umerii mei.
Fiica și ginerele plecau dimineața devreme și veneau doar seara. Așa a fost până într-o zi, când la cină, ginerele meu Filip, de obicei politicos dar rezervat, mi-a spus:
– Am discutat cu Ania. Situația s-a liniștit în Zaporojie. Credem că e timpul să te întorci acasă.
Nu am avut puterea să mă cert. Mi-am cumpărat bilete și am plecat.
Dar când am ajuns acasă, m-a așteptat o altă lovitură.
Când am intrat în apartamentul meu cu o cameră, l-am găsit pe fiul meu acolo.
– Andrei?! – am întrebat șocată.
Aflasem că divorțase, îi lăsase fostei soții apartamentul și… se mutase la mine. Dar cel mai tare m-a șocat altceva – în casă era și o femeie: Ira. Logodnica lui. Sau mai bine zis, viitoarea mamă a copilului său.
– Fiule, nici măcar nu te-ai gândit să mă întrebi?
– Mamă, tu nu erai aici!
– Dar există telefoane!
– N-am vrut să te deranjez…
– Și cum vrei să reacționez când o femeie străină îmi conduce casa?
Andrei s-a încruntat:
– Nu e o femeie străină, e familia mea. N-avem altundeva unde să mergem.
Am căzut pe canapea, încercând să înțeleg ce se întâmplă. Să locuim trei adulți într-o cameră? Și când se va naște copilul? Unde vom încăpea cu toții?
Am sunat-o pe Ania, cu speranța că mă va invita înapoi în Franța. Dar vocea ei era rece:
– Mamă, îmi pare rău, dar nu se mai poate. Ne-am obișnuit să trăim doar noi doi.
Așa am ajuns captivă în propria viață.
Ziua hoinăresc pe străzi, noaptea dorm pe o canapea extensibilă în bucătărie. Ira mi-a transmis clar că ea e noua „stăpână” a casei.
Nu cedez. Caut un mic loc de muncă, dar vârsta nu e de partea mea.
Mi-a venit o idee: Ira are părinți la țară. Poate ea și Andrei ar putea locui acolo o perioadă?
– Ești serioasă? – a explodat fiul meu. – Cum să merg la muncă de acolo? Nu sunt condiții!
– Dar ți se pare normal ca eu să mă simt o musafiră în propria casă?
S-a supărat. Dar am spus adevărul.
În fiecare zi mă întreb: cât mai pot îndura? Cum să ies din acest impas?
Ai vrea să vorbim despre posibile soluții? Pot să te ajut cu idei practice – legate de sprijin social, drepturi legale, psihologice sau pur și simplu umane. Spune-mi doar ce ți-ar prinde cel mai bine acum: sprijin emoțional, juridic, locativ sau altceva.