„Mănâncă tu gunoiul ăsta!”: Cum m-a umilit sora mea în fața tuturor pentru un tort altcuiva
Andreea și-a aranjat cu grijă părul, a ales cea mai frumoasă rochie și, stropindu-se cu puțin parfum, a
plecat la ziua de naștere a sorei ei mai mari, Elisabeta. În mână ținea o cutie îngrijită cu un tort, sperând că va fi o surpriză plăcută și că poate va mai îmbunătăți puțin relația tensionată dintre ele.
Ajunsă la etajul cinci, Andreea a apăsat de două ori pe sonerie. Ușa s-a deschis brusc, iar Elisabeta – strălucitoare, într-un halat nou și cu buclări perfecte – a început să bată din palme:
— Pentru mine?! La mulți ani, se pare că nu ați uitat să mă felicitați!
— Bineînțeles că pentru tine, a răspuns Andreea liniștită, întinzându-i cutia.
Elisabeta a luat tortul curiosă, a ridicat capacul și s-a uitat înăuntru. Pe fața ei s-a zărit întâi admirație, apoi urma unei bănuieli.
— Tu l-ai făcut?
— Da… a zâmbit Andreea ușor ezitantă.
— Sigur? Elisabeta se încruntase deja, întorcând cutia în mână. — Din ce e făcut?
— Ne uităm la ingrediente sau mergem la oaspeți? a încercat Andreea să schimbe subiectul.
Dar era prea târziu. Elisabeta bănuia ceva – și nu degeaba. Cu trei zile în urmă, o sunase pe sora ei în lacrimi:
— Mi-am rupt unghia și m-am certat cu Dragoș. N-am nicio chef! Anulez tortul, anulez totul!
Andreea a acceptat vestea cu calm și a preluat o comandă urgentă de la un client obișnuit. Dar la prânz, Elisabeta a sunat din nou:
— Ne-am împăcat! Mi-a dăruit o brățară de aur! Te aștept la șapte – și cu tortul!
— Dar ai anulat tot… s-a încurcat Andreea.
— Nu fi mofturoasă! Ești cofetară – arată-mi ce poți!
Andreea a încercat să-i explice că un tort nu se face în șase ore, dar Elisabeta a insistat. A sunat-o pe mama, sperând la sprijin:
— Și ce, e greu să faci pe plac surorii tale? i-a răspuns mama.
Înțelegând că nu are de unde să aștepte ajutor, Andreea a găsit o soluție: a cumpărat un tort nevândut de la o cofetăriță obscură, Viorica. Arăta bine. Ideea era să facă un gest. Dar Elisabeta l-a deslușit imediat.
— Viorica, vino-ncoace! a strigat ea spre bucătărie.
Din adâncurile apartamentului a apărut o brunetă cu păr lung, pe care Andreea a recunoscut pe loc.
— Tortul ăsta e al tău? a întrebat Elisabeta rece.
— Da. Ea l-a cumpărat de la mine. A, deci asta e faimoasa ta soră-cofetară? a râs Viorica sarcastic.
Andreea a înghețat. Oaspeții au tăcut. Iar Elisabeta, strângând buzele, a smuls capacul, a luat cremă cu degetul – și i-a aruncat-o în fața surorii ei.
— Mănâncă tu gunoiul ăsta! a sâsâit. — Nici măcar nu te-ai obosit să faci ceva cu mâna ta. Afară!
Au împins-o pe Andreea pe ușă, iar pe Viorica au dat-o afară și pe ea. Aceasta, plecând, a lăsat câteva înjurături sonore și un gest obscen.
Afară, Andreea, ștergându-și fața cu șervețele umede, și-a deschis telefonul și a văzut zeci de mesaje de la mama:
— Ne faci de rușine! Ai mințit propria soră! Nu-ți e rușine?
Nu a răspuns. A închis ecranul în tăcere. Dar nu era sfârșitul.
A doua zi, pe rețelele de socializare a apărut postarea Elisabetei: „Nu aveți încredere nici măcar în sora voastră – mi-a adus un tort altcuiva și l-a dat drept al ei. Rușine maximă.”
Andreea a plâns toată dimineața. Apoi s-a adunat. Nu pentru ei. Pentru ea. În ziua aceea, și-a făcut o promisiune: niciun tort pentru familie. Niciun gest de bună credință pentru cei care te pot călca în picioare oricând.
Și pentru prima dată după mult timp, s-a simțit ușoară. Pentru că acum în viața ei va rămâne doar ce e cu adevărat dulce. Fără fals. Fără ipocrizie. Și fără cei care se numesc familie.