Doliu uriaș! Îndrăgitul actor a murit după o luptă grea

Charley Scalies, actorul american cunoscut pentru rolurile sale din serialele „The Wire’ și „The Sopranos’, a murit la vârsta de 84 de ani. Cunoscutul actor s-a stins din viață într-un centru de îngrijire din Pennsylvania, după o lungă luptă cu boala Alzheimer.

Actorul Charley Scalies a murit la 84 de ani
Charley Scalies, actor american cunoscut pentru rolurile sale memorabile din serialele „The Wire’ și „The Sopranos’, a murit la vârsta de 84 de ani, după o îndelungată luptă cu boala Alzheimer, conform EFE, citată de Agerpres.

Charley Scalies s-a stins din viață joi, pe data de 1 mai 2025, într-un centru de îngrijire din Phoenixville, Pennsylvania, potrivit declarațiilor fiicei sale, Anne Marie Scalies, pentru o publicație americană.

Actorul Charley Scalies a lăsat un gol imens în inimile persoanelor care l-au cunoscut și apreciat de-a lungul timpului.

Actorul a devenit cunoscut datorită serialelor „The Wire’ și „The Sopranos’
Charley Scalies a devenit cunoscut datorită serialelor „The Wire’ și „The Sopranos’. Născut în Philadelphia, actorul a fost apreciat de public și critici mai ales pentru interpretarea personajului Thomas „Horseface’ Pakusa, muncitor portuar și sindicalist, în cel de-al doilea sezon al celebrului serial „The Wire’, difuzat de HBO. A apărut în toate cele 12 episoade ale acelui sezon, contribuind la complexitatea narativă a serialului cu o prestație autentică și emoționantă.

Un alt rol notabil l-a avut în „The Sopranos’, unde l-a interpretat pe antrenorul Molinaro, profesorul de liceu al lui Tony Soprano, protagonistul seriei.

Într-un interviu acordat în anul 2019, actorul rememora cu afecțiune experiența sa din „The Wire’.

„Ca orice alt personaj pe care am avut norocul să-l interpretez, Horseface trăiește în mine’, a transmis el atunci.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.

Lasă un comentariu