La soțul, după 17 ani de căsătorie cu Ana, a decis să plece cu o tânără studentă
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Documentele erau aranjate perfect, ca într-o prezentare de afaceri. Extrase de cont bancare, acțiuni, poze, contracte. Toate așezate în ordine cronologică.
— După cum vedeți, soțul meu a fost foarte ocupat în ultimii doi ani, a spus Ana cu voce clară. Nu doar cu Zofia, ci și cu conturile noastre bancare.
Un murmur de uimire s-a răspândit în cameră. Lucian a încercat să ia documentele, dar Ana a fost mai rapidă.
— Ne-am căsătorit având un contract prenupțial, a explicat ea pentru invitați. Singura clauză care mi-ar fi lăsat fără nimic era infidelitatea mea. Ironic, nu?
Ana a continuat, arătând spre fotografii:
— Apartamentul nostru din București, vândut acum șase luni. Lucian mi-a spus că prețurile au scăzut și a fost o decizie de afaceri. Dar banii nu au ajuns niciodată în contul nostru comun.
Fața lui Lucian devenea din ce în ce mai palidă. Zofia se uita confuză la el.
— Casa de vacanță la munte, trecută pe numele surorii lui Lucian acum trei luni. Și compania noastră, pe care am construit-o împreună… aparent, eu dețin acum doar 5% din ea. Restul a fost transferat unui „partener de afaceri”. Care, ce coincidență, are aceeași adresă ca Zofia.
Tatăl lui Lucian s-a ridicat, tremurând de furie:
— Ce înseamnă asta, băiete? Ne-ai spus că divorțezi din cauza unor probleme personale!
— Nu e ce credeți, a bâlbâit Lucian. Ana manipulează faptele!
Ana a zâmbit blând:
— Acum, partea interesantă. Ieri am fost la avocat, și am aflat ceva fascinant. Contractul nostru prenupțial are o clauză pe care am uitat-o amândoi. În caz de divorț inițiat de tine din motive personale, eu primesc 50% din toate bunurile. Chiar și cele transferate fraudulos în ultimul an.
A luat un alt document:
— Și mai e ceva. Când ai trecut compania pe numele „partenerului tău de afaceri”, nu ai știut că am păstrat o copie a contractului original. Contractul pe care l-ai modificat ar putea fi considerat fraudă. Ceea ce înseamnă…
— Suficient! a strigat Lucian, ridicându-se brusc. Nu voi sta aici să fiu umilit!
— Stai jos, a spus Ana, fără să-și ridice vocea. Nu am terminat cadoul meu de rămas bun.
A scos ultimul document din plic.
— Unchiul tău, judecătorul Adrian, cel care trebuia să se ocupe de divorțul nostru… e în concediu medical. Cazul nostru a fost preluat de judecătoarea Gabriela Popa. O cunoști? Eu da. Am fost colege de facultate.
Lucian s-a prăbușit înapoi pe scaun.
— Și mai e ceva, a adăugat Ana, scoțând un alt document. Am obținut un ordin de restricție temporar împotriva ta. De mâine, nu te poți apropia de această casă sau de sediul companiei.
Ea s-a întors spre părinții lui Lucian, care priveau înmărmuriți:
— Îmi pare rău că trebuie să aflați așa despre fiul vostru. Știu cât de mult ați ținut la mine și cât de mult ne-ați ajutat. De aceea, ceasul de perete pe care l-ați dat cadou la nuntă va rămâne aici, unde îi este locul.
S-a auzit un zgomot de scaun împins. Era Zofia, care se ridicase.
— Eu… nu știam nimic despre asta, a spus ea, cu vocea tremurând. Mi-ai spus că ești divorțat de un an, Lucian!
Fața lui Lucian se schimonosise într-o grimasă de furie și disperare.
— Ana, hai să discutăm în privat, a încercat el. Sunt sigur că putem ajunge la o înțelegere…
— Deja am ajuns la o înțelegere, a răspuns Ana. Mai exact, la trei înțelegeri. Dar nu cu tine.
S-a ridicat și a făcut un semn spre ușă. Trei bărbați în costume au intrat în cameră.
— Permiteți-mi să vă prezint noul consiliu de administrație al companiei noastre. Domnii Valentin, Toma și Radu. Ei vor prelua operațiunile de mâine.
Unul dintre bărbați a pus un dosar în fața lui Lucian.
— Este demisia ta. Poți să o semnezi acum sau în fața instanței. Alegerea îți aparține.
Invitații priveau scena în tăcere absolută. Ana le-a zâmbit tuturor:
— Vă rog să continuați cina. Desertul va fi servit în curând. Este un tiramisu special – rețeta mea personală. Se numește „Adio, nu te voi uita niciodată”.
În acea seară, Ana a dormit pentru prima dată în șaptesprezece ani fără să se gândească la ziua de mâine. Când a deschis ochii dimineața, a privit locul gol de lângă ea și a simțit – nu tristețe, ci liniște. Și poate chiar un strop de satisfacție.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
