Bărbatul nu putea înțelege ce era în neregulă cu logodnica lui, până când a ajuns la casa de vacanță a părinților ei

Dar viitoarea soacră, de a cărei părere Anastasia se temea cel mai mult, s-a comportat reținut-politicos, fără indicii de negativism sau, cu atât mai puțin, agresivitate.

— Ei, cum ți-au părut părinții mei? — întrebă apoi Petru.

— Normali. Mai ales tatăl.

— Da… Tata e un vultur! Iar mama — un mare strateg.

A doua zi, mama i-a cerut lui Petru să treacă pentru o discuție serioasă…

Petru nu știa la ce să se aștepte când a intrat în casa părintească în acea după-amiază. O găsi pe mama sa așezată la masa din bucătărie, cu o ceașcă de ceai în față și privirea pierdută pe fereastră.

— Ai vrut să vorbim, mamă?

Irina îi făcu semn să se așeze.

— Fiul meu, ce simți cu adevărat pentru această fată?

Petru oftă. Se temuse de această întrebare.

— E minunată, mamă. Inteligentă, frumoasă, are o carieră bună…

— Nu te-am întrebat ce calități are, ci ce simți tu pentru ea.

Tăcerea se așternu între ei. Petru își frământa mâinile, căutând cuvintele potrivite.

— Cred că e alegerea corectă. E timpul să mă așez la casa mea, iar Anastasia va fi o soție bună.

Irina își privi fiul cu ochii plini de tristețe.

— Nici măcar nu i-ai spus numele cu căldură. Nu am văzut nicio scânteie în ochii tăi când vorbești despre ea. Să știi că asta nu e dragoste, ci un aranjament convenabil.

— Nu toată lumea trăiește povești de dragoste ca în filme, mamă. Sunt adult, știu ce fac.

Irina luă o sorbitură de ceai, apoi spuse cu voce caldă:

— Te invit să vii cu noi weekendul viitor la casa de vacanță. S-o aduci și pe Anastasia. Să petrecem câteva zile împreună, să ne cunoaștem mai bine.

Propunerea o surprinse pe Anastasia, dar acceptă imediat. Petru observă cât de entuziastă părea la ideea de a petrece un weekend la casa de vacanță a părinților săi.

— E perfect! Vom putea discuta despre nuntă în detaliu cu mama ta, — spuse ea, alegându-și deja hainele pentru călătorie.

Vineri după-amiază ajunseră la casa din afara orașului. Era o proprietate modestă dar frumoasă, înconjurată de copaci și cu o grădină bine îngrijită.

— Tata a construit-o singur când eram copil, — îi explică Petru Anastasiei în timp ce își căra bagajele. — Am crescut venind aici în fiecare weekend.

— Drăguț, — comentă Anastasia, aruncând o privire fugară în jur. — Dar e destul de izolată. Nu vă plictisiți aici?

Înainte ca Petru să răspundă, Irina ieși să-i întâmpine, purtând un șorț plin de făină.

— Bine ați venit! Am pregătit camera voastră. Anastasia, sper că îți place plăcinta cu mere? E specialitatea casei.

— Sigur, mulțumesc, — răspunse Anastasia cu un zâmbet politicos.

După ce s-au instalat, Petru o invită pe Anastasia la o plimbare pentru a-i arăta împrejurimile. Fata acceptă, deși nu părea prea încântată să meargă prin pădure.

— Nu putem doar să stăm pe terasă? E atât de multă natură aici, — se plânse ea, ocolind cu grijă o baltă mică.

— Dar tocmai asta e frumusețea locului, — râse Petru. — Așteaptă să vezi lacul, e spectaculos la apus.

Anastasia își verifică telefonul.

— Nu am semnal aici. Cum rămâneți conectați cu lumea?

— Nu rămânem. Ăsta e farmecul, să te deconectezi complet.

La întoarcerea în casă, îi găsiră pe părinții lui Petru pregătind cina împreună. Tatăl său tăia legume în timp ce Irina frământa un aluat. Râdeau și se tachinau ca doi adolescenți.

— Victor, ești imposibil! — spunea Irina, dându-i un ghiont jucăuș soțului ei.

— Treizeci de ani și încă te mai fac să roșești, iubito, — răspunse el, sărutând-o pe obraz.

Petru observă cum Anastasia privea scena cu un amestec de stânjeneală și dezaprobare. Când privirile li se întâlniră, ea își dădu ochii peste cap discret.

La cină, conversația curgea plăcut. Victor povesti despre noul său proiect de grădinărit, iar Irina îi întrebă pe tineri despre planurile lor.

— Anastasia, Petru ne-a spus că lucrezi pentru o companie importantă, — spuse Irina.

— Da, sunt manager de marketing. E o poziție solicitantă, dar îmi place. Sunt în echipa de conducere și avem proiecte interesante.

— Și ai timp pentru hobby-uri?

Anastasia păru surprinsă de întrebare.

— Hobby-uri? Nu prea. Cariera mea îmi ocupă majoritatea timpului. Dar merg la sală regulat și câteodată la cumpărături cu prietenele.

— Înțeleg, — zâmbi Irina. — Nu ai pasiuni care să te facă să uiți de timp?

— Sincer, nu. Consider că e mai important să fii productiv și să-ți construiești un viitor solid.

După cină, când Anastasia se retrase să facă un duș, Petru rămase pe terasă cu tatăl său.

— E frumoasă fata, — comentă Victor, aprinzându-și pipa. — Dar e potrivită pentru tine?

— De ce întrebi asta?

— Pentru că nu v-am văzut râzând împreună nici măcar o dată de când ați sosit.

A doua zi dimineață, Irina propuse să meargă cu toții să culeagă ciuperci.

— E sezonul perfect pentru hribi, — explică ea. — Am putea face o tocăniță delicioasă.

Anastasia ezită.

— Eu… nu sunt sigură. Nu știu să deosebesc ciupercile comestibile de cele otrăvitoare.

— Te învățăm noi, — o asigură Irina. — E distractiv!

În pădure, Anastasia rămase aproape de Petru, evident incomodă. Nu se apleacă să caute ciuperci și tresărea la fiecare zgomot din pădure.

— Nu înțeleg cum puteți găsi asta amuzant, — șopti ea când părinții erau mai departe. — E murdar și incomod.

Petru o privi lung, observând cât de nelalocul ei părea Anastasia aici, în locul său preferat din copilărie. O amintire îi fulgeră prin minte – el și fosta lui prietenă, Maria, alergând prin aceeași pădure, făcând baie în lac, râzând până la epuizare.

La prânz, când se întoarseră acasă, Irina propuse să gătească împreună.

— Anastasia, vrei să ne ajuți cu plăcintele?

— Oh, nu sunt prea pricepută în bucătărie, — răspunse ea cu un zâmbet forțat. — Prefer să comand mâncare sau să ies în oraș.

— Dar ce faci când Petru are poftă de ceva de casă?

— Petru nu e pretențios. Oricum, după nuntă vom avea probabil o menajeră care să gătească.

Irina și Victor schimbară o privire.

Seara, în timp ce Anastasia făcea o conferință video pentru serviciu în camera lor (reușise în cele din urmă să găsească semnal), Petru stătea pe terasă cu părinții săi.

— Fiule, — începu Irina cu blândețe, — observi și tu, nu-i așa?

— Ce să observ?

— Cât de diferită e de tine. Nu împărtășiți aceleași valori, aceleași bucurii. Ai văzut-o vreodată râzând din toată inima?

Petru tăcu, privind în gol.

— Dar e stabilă. Organizată. Știe ce vrea.

— Și tu știi ce vrei? — întrebă tatăl său.

În dimineața următoare, în timp ce Anastasia încă dormea, Petru coborî la micul dejun. Găsi pe masă plăcintele preferate și cafeaua pregătită exact cum îi plăcea.

— Am văzut lumină în camera ta până târziu, — spuse Irina.

— N-am putut dormi. M-am tot gândit.

— Și la ce concluzie ai ajuns?

— La niciuna încă. Dar am început să-mi pun întrebări pe care ar fi trebuit să mi le pun de mult.

După micul dejun, Petru o invită pe Anastasia la o ultimă plimbare înainte de a pleca înapoi în oraș. Ajunseră la lac, unde el se așeză pe un buștean.

— E locul meu preferat din întreaga lume, — spuse el, privind apa liniștită.

Anastasia verifică din nou telefonul.

— Frumos, dar abia aștept să ne întoarcem în civilizație. Nu înțeleg cum părinții tăi pot sta aici regulat.

— Ei se iubesc. Se bucură de compania celuilalt indiferent unde sunt.

— Da, sunt drăguți împreună, — recunoscu ea. — Deși puțin cam… arhaici. Nici măcar nu au WiFi aici.

Petru o privi lung.

— Anastasia, tu mă iubești?

Întrebarea o luă prin surprindere.

— Ce întrebare e asta? Bineînțeles. De aceea accept să mă căsătoresc cu tine.

— Și ce îți place la mine?

Ea râse ușor, jenată.

— Ești stabil, responsabil, ai o carieră bună. Vom avea o viață frumoasă împreună.

— Dar ce îți place la mine, ca persoană? Ce te face să zâmbești când te gândești la mine?

Anastasia păru confuză.

— Nu înțeleg unde vrei să ajungi. Suntem adulți, Petre. Căsătoria e despre compatibilitate și planuri comune, nu despre fluturi în stomac.

Pe drumul de întoarcere spre oraș, mașina era cufundată în tăcere. Când ajunseră în fața blocului Anastasiei, Petru opri motorul și se întoarse spre ea.

— Cred că ar trebui să amânăm nunta.

— Poftim? — ochii ei se măriră de surpriză.

— Am nevoie de timp să mă gândesc. Acest weekend mi-a arătat că poate nu suntem atât de potriviți cum credeam.

— E din cauza mamei tale? Te-a influențat împotriva mea?

— Nu. E din cauza mea. Pentru că am realizat că vreau o căsnicie ca a părinților mei. Vreau să râd cu soția mea. Să ne bucurăm de aceleași lucruri. Să ne completăm, nu doar să existăm în paralel.

Anastasia îl privi cu răceală.

— Vrei să renunți la tot ce am construit pentru niște sentimente copilărești? Crezi că vei găsi pe cineva mai bun?

— Nu știu ce voi găsi. Dar știu că amândoi merităm mai mult decât un aranjament convenabil.

În seara aceea, Petru o sună pe mama sa.

— Aveai dreptate, mamă. Eram pe cale să fac o mare greșeală.

— Nu eu aveam dreptate, fiule. Inima ta avea. Trebuia doar să o asculți.

Câteva luni mai târziu, la casa de vacanță, Petru stătea pe același buștean lângă lac. Un zgomot de pași îl făcu să se întoarcă. O fată cu părul ciufulit și obrajii roșii alerga spre el, ținând în mâini un coș plin cu ciuperci.

— Am găsit o colonie întreagă de hribi! — strigă ea entuziasmată. — Nici nu-mi ajung mâinile să-i culeg pe toți!

Petru se ridică zâmbind, simțind acea căldură în piept pe care o uitase de mult.

Uneori trebuie să mergi la casa părinților ca să înțelegi ce lipsește din propria ta casă.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.