Calendar ortodox 7 ianuarie 2025. Sărbătoare cu cruce roșie. Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul copiilor, al gravidelor şi al celor aflaţi la mare necaz. Rugăciunea care trebuie rostită atunci când te afli în mare cumpănă
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Publicat la data de 6 ianuarie 2025 11:41 PM
de către
Calendar ortodox 7 ianuarie 2025. Rugăciunea către Sfântul Ioan Botezătorul este bine să se rostească timp de nouă zile la rând, te apără de pagube, de vrăjmaşi şi de necazuri şi te ajută să depășești cumpenele din viața ta.
Sărbători religioase 7 ianuarie 2025
Ortodoxe: Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
Greco-catolice: SF. PF. IOAN BOTEZĂTORUL; Sf. Nichita de Remesiana, Apostolul daco-romanilor
Romano-catolice: Ss. Raymund de Penyafort, pr. *; Lucian din Antiohia, pr. m.
Calendar ortodox 7 ianuarie 2025. Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Îngerul Gavriil este cel care i-a adus preotului vestea că soția lui va aduce pe lume un copil. Pentru că preotul și soția lui erau înaintați în vârstă, acesta a pus la îndoială vorbele îngerului. Drept pedeapsă pentru necredinţa sa, Zaharia a rămas mut până în momentul în care fiul său a fost botezat, scrie crestinortodox.ro.
Menirea Sfântului Ioan a fost aceea de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului. Sfântul trebuia să trezească poporul lui Israel din idolatrizarea Legii. Botezul săvârşit de Sfântul Ioan era un botez al pocăinței, care presupunea căință pentru păcatele săvârșite și astfel sufletul era pregătit pentru primirea iertării.
Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul era să pună înaintea ochilor minții realitatea păcatului și să trezească dorința de ispășire, urmând ca Mântuitorul să le descopere celor convertiți calea pe care să o urmeze.
La un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, Irod, la cererea Irodiadei, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta deoarece Ioan îl mustrase pe Irod pentru că trăia în desfrânare cu Irodiada, care era soția fratelui său. Din acest motiv, Irodiada a început să-l urască de moarte. Drept urmare, a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului drept răsplată.
Calendar ortodox 7 ianuarie 2025. Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul se spune nouă zile la rând
O Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule a lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date ţie de Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduinţă şi prorocie
Îngerească, te-ai şi născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatatlui tău s-a pecetluit.
Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvârşit neagoniseala ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor şi al pustiilor, care în loc de podoabă hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie şi calea Domnului o ai pregătit.
Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie , în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.
Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie. Prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, ajută-mă să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin.