„Eu nu m-am dus niciodată la nora mea acasă. Nu știu unde stă ea. Fata vine dintr-o familie modestă și nu am vrut să se simtă că vezi Doamne, a venit artista de la București
Maria Cârneci, cunoscuta interpretă de muzică populară, este o mamă și bunică împlinită, având numai cuvinte de laudă pentru fiul și nora sa.
În cadrul podcastului „Dincolo de cântec”, artista în vârstă de 71 de ani și-a împărtășit deschis admirația față de familia sa și relația apropiată pe care o are cu fiul său.
„Copilul meu nu cred că a luat de la mine măcar o atingere de deget, dar a fost un copil fix cum aș fi vrut eu să iasă. Nu a băut cafea până la anii lui, nu fumează.
Niciodată nu a vrut să se ducă pe undeva și să zică de el că e băiatul Mariei Cârneci. Nu, noi ne-am numit Petrescu după soț. El și-a făcut viața și un parcurs extraordinar de frumos, și el și nora mea”, a declarat Maria Cârneci.
Artista a subliniat cum și-a crescut fiul, Edi, oferindu-i libertatea de a-și alege propriul drum, fără a interveni în deciziile sale, dar oferindu-i sfaturi bazate pe experiențele proprii.
„Nu i-am interzis nimic, decât i-am spus că fie foarte atent. Nu cu vorbe mari, cu vorbe pe care le-am trăit eu. Mie mama mea nu mi-a spus decât să am grijă unde mă duc, cu cine umblu că e mai mare rușine ca o fată să vină la casa părintească cu burta la gură.
Încrederea poți să ți-o pierzi doar o dată. Poți să dai averile din lume că nimeni nu te mai crede. Să refuzi periculos, să fii în banca ta, să nu te încârdui cu anturaj prost. Asta i-am spus și eu lui Edi.”
Maria Cârneci a vorbit și despre cum a ales să nu interfereze în viața personală a fiului său, inclusiv în alegerea partenerei sale de viață. Deși nora sa provine dintr-o familie modestă, artista a evitat să îi viziteze locuința pentru a nu crea presiune sau senzația că „a venit artista de la București”.
„Când a venit vorba să se căsătorească, la fel i-am spus că pe mine nu mă interesează nici bogăția, nici frumusețea, doar să fie o fată cu care să rezoneze, să fie o fată educată și cu școală să fie pe aceeași lungime de undă.
Eu nu m-am dus niciodată la nora mea acasă. Nu știu unde stă ea. M-am întâlnit cu cuscrii la nuntă, la petreceri, au venit la mine, dar eu nu m-am dus niciodată la ei.
Și fata vine dintr-o familie modestă și nu am vrut să se simtă că vezi Doamne, a venit artista de la București. Ei îi iubesc pe ambii așa cum ar fi ai mei.”
Astfel, Maria Cârneci continuă să fie un exemplu de simplitate și bunătate, alegând să își sprijine fiul și nora cu discreție și respect, lăudând alegerile lor de viață și relația armonioasă pe care o au.