Maia Sandu, primele declarații după confirmarea victoriei în alegeri!

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, că țara „s-a confruntat cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației”.

Aceste afirmații au fost făcute în contextul desfășurării alegerilor prezidențiale și a unui referendum important, desfășurat duminică, în care cetățenii au fost întrebați dacă susțin modificarea Constituției pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).

La ora 8:00 dimineața, după prelucrarea a 98,29% din procesele verbale, rezultatele referendumului arătau egalitate între cei care susțineau aderarea la UE și cei care se opuneau.

Peste jumătate de oră, la 8:30, situația s-a schimbat ușor în favoarea celor care susțineau integrarea europeană. Astfel, după procesarea a 98,33% din voturi, 50,03% dintre cetățeni au votat „DA” pentru aderare, în timp ce 49,97% au votat „NU”.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale, Maia Sandu se afla pe primul loc în preferințele alegătorilor, cu 41,82% din voturi, conform rezultatelor parțiale de la ora 7:00, după prelucrarea a peste 97% din procesele verbale. Contracandidatul său principal, Alexandr Stoianoglo, susținut de socialiștii proruşi, avea 26,36% din voturi.

Fraude electorale și manipulări masive
În cadrul unui briefing de presă, Maia Sandu a acuzat grupări criminale și forțe străine de orchestrarea unor atacuri împotriva Republicii Moldova, menționând că țara a fost ținta unei fraude fără precedent.

Citește și  Ce replică i-a dat Eva Măruță în direct Andreei Raicu Prezentatoarea a rămas blocată

Conform președintei, aceste grupuri ar fi încercat să influențeze rezultatele alegerilor și referendumului prin cumpărarea a 300.000 de voturi și prin răspândirea de propagandă și dezinformare în rândul populației.

Maia Sandu a subliniat că scopul acestor forțe a fost de a induce frică și panică în societate, precum și de a compromite procesul democratic. Cu toate acestea, ea a declarat ferm că nu va renunța la apărarea libertății și democrației în Republica Moldova și că se așteaptă rezultatele finale pentru a lua deciziile corespunzătoare.

„Moldova s-a confruntat azi şi în ultimele luni cu un atac fără precedent asupra libertăţii şi democraţiei din ţara noastră. Grupări criminale, împreună cu forţe străine, ostile intereselor noastre, au atacat ţara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni şi propagandă, cu cele mai mizerabile mijloace pentru a duce cetăţenii şi ţara noastră într-o zonă de incertitudine şi instabilitate.

Citește și  Cum arăta Brigitte Pastramă înainte să fie celebră. E aproape de nerecunoscut acum

Avem probe şi informaţii precum că ţinta grupării criminale a fost să cumpere 300.000 de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exerciţiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică şi panică în societate. Nu vom renunţa să apărăm libertatea şi democraţia. Aşteptăm rezultatele finale şi vom reveni cu decizii„, a afirmat Maia Sandu.

Concluzii preliminare
Datele preliminare arată că, în primul tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu a obținut peste 38% din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo, reprezentantul Partidului Socialist, a primit sprijinul a 28% din alegători.

În ceea ce privește referendumul, peste 53% dintre cetățeni au votat „NU” modificării Constituției pentru aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce 46% au fost în favoarea parcursului european al Republicii Moldova.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *