Soluția fascinantă găsită de un român ca să nu plătească încălzirea pe timp de iarnă a muncit un pic dar are costuri zero

Soluția fascinantă găsită de un român ca să nu plătească încălzirea pe timp de iarnă a muncit un pic dar are costuri zero

Dincolo de problema dobânzilor la credite ipotecare care au explodat, românii se confruntă în această iarnă cu costuri fabuloase la energie. Din păcate, odată cu răcirea vremii, nu este ca și cum oamenii pot să stea în frig. Partea bună este că situația financiară i-a forțat pe mulți să găsească o soluție creativă pentru a se încălzi.

De frica facturilor uriașe, un român pretinde că a găsit cea mai bună soluție pentru a se încălzi cu costuri zero, doar cu un pic de muncă. Bărbatul a explicat pe internet cum a început să folosească în locul lemnelor de foc sau a peleților, coceni de porumb culeși de pe câmp chiar de către el. Întreaga sa experiență a fost relatată pe grupul de Facebook Mutat la țară – Viața fără ceas.

Cum se încălzește un român cu costuri zero

„Am adunat de pe câmp în câteva ore cinci butoaie de coceni. Anul acesta intenționez să dedic o săptămână pentru adunat coceni. Sunt câmpurile pline, deoarece de câțiva ani marea majoritate a tarlalelor cu porumb se recoltează cu combinele, sub formă de boabe, cocenii rămânând pe câmp „dâră”, foarte ușor de adunat. Ard repede, dar dau o căldură mare. Probabil veți spune că e rușinos să stau pe câmp să adun coceni, dar dacă economisesc o căruță de lemne, parcă se merită”, a explicat bărbatul pe Facebook.

Citește și  Rugăciunea zilei de miercuri. Tradiții și superstiții care se respectă miercurea

Motivul pentru care soluția sa pare să nu aibă moarte are legătură cu milioanele de tone de coceni care rămân pe câmp în România și nu le folosește nimeni. „La nivelul României rămân pe câmpuri peste trei milioane de tone de coceni. Așa că sigur dacă luați de bun exemplul meu și harnici cum vă știu, o să-mi rămână și mie ceva coceni”, a mai scris bărbatul.

Unii oamenii au sugerat că ar fi vorba de un furt, în timp ce alții au fost de părere că, de fapt, e o faptă bună. Întinzi o mână de ajutor proprietarului terenului care nu ar fi făcut absolut nimic cu cocenii. ”Pe vremuri era firesc ca oricine să fie binevenit a culege în urma secerătorilor. Rămâneau cucuruzi, spice, chiorchini și alte poame pentru oameni, păsări și alte făpturi. Se duceau și culegeau, fiecare după nevoie. Acum ni se pare că trebuie să lansăm o petiție ca să ni se îngăduie să culegem niște coceni de pe terenurile agricole. Am așa un sentiment că ne împuținăm la suflet, pe măsură ce deținem mai mult”, a punctat un alt membru al grupului.

stiricalitative