Părintele Calistrat explică de ce este obligatoriu să dai bani la biserică Îl luați pe Dumnezeu de prost El e ultimul fraier la care veniți să vă dea harul după ce voi cheltuiți pe atâtea lucruri
Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a explicat de ce este necesar să dai bani la biserică, mai cu seamă în cazul evenimentelor precum nunți, botezuri, înmormântări. Duhovnicul a explicat ce este zeciuiala și de ce este perfect justificată.
Părintele Calistrat a povestit pilda pe care i-a dat-o unui enoriaș, căruia i-a explicat ce înseamnă zeciuiala.
„Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică? Da, ei, acuma, mă ascultă-mă: cât a costat rochia miresei? 2.000 – 3.000 euro, da?! Cât înseamnă? 150 milioane… Cât o costa muzică? 100 de milioane… Cât a costat fotograful? 50 de milioane… Cât a costat coregrafia? 100 de milioane… Cât a costat tot aici? Ce aveți voi? Șampanii, mese, povești? Toată asta? 100 de milioane da, cât costă masa la restaurant? 2 – 300 de milioane… Da? Deci vă ridicați undeva aproape la un miliard de investiții cu nunta… Cel puțin 20.000 euro i-ați tocat?
Da, Părinte da, cred că și mai bine…
Înmulțește 10% și trece-mi-i în cont sau pune-mi-i în plic
Părinte, mata’ te auzi ce vorbești?
Păi adică eu nu înțeleg un lucru: L-ați luat pe Dumnezeu de prost?! El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit atâtea lucruri, care de-a 2-a zi nu mai sunt valabile?! Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit? Restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă.
Părinte mi-ați stricat tot fengshuiu’…
Păi nu ți-am stricat tot fengshuiu’. Tu dă-mi cât vrei, da’ ca să știi că nu-l prostești pe Dumnezeu. Să-ți intri bine în cap!
O, părinte, bine a zis cine a zis că popii sunt zgârciți!
Da, băi, sunt hapsâni și zgârciți. Am vrut doar să-ți dau o lecție să vezi cât costă deșertăciunea, care este până la urmă egală cu zero, e o zi de distracție.
Că unii fac nuntă și plătesc după nuntă de le sar ochii. Știți câți rămân cu datorii și cu probleme, și cu obligații, și cu împrumuturi?! Și stai că n-ai terminat nunta! Tu toată viața cât trăiești trebuie să mergi la toți prietenii, în raport de inflație și să cotizezi, pentru că ei au fost la nunta ta. Deci uite, te-ai distrat odată da’ distracția continuă ca la căsuța de la cec. Când?“, a explicat preotul Calistrat Chifan la BZI Live.