O doctoriță extrem de iubită și apreciată din Iași a murit subit, într-o cameră de hotel din București. Totul s-a întâmplat după ce a ținut o prelegere

Doctorița Gabriela Ștefănescu, din Iași, a fost găsită moartă într-o cameră de hotel din București, după ce a ținut o prelegere la un congres de gastroenterologie. Trupul neînsuflețit a fost găsit de o colegă.

Misterul morții doctoriței

Gabriela Ștefănescu, medic gastroenterolog și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași a fost găsită moartă în camera ei de hotel, la scurt timp după ce a ținut o prelegere. Din cauza faptului că nu mai răspundea la telefon, o colegă a mers să o verifice.

„Nu răspundea la telefon, nu venea la prezentări, iar un medic, care de fapt era și prietena ei foarte bună, s-a dus împreună cu cei de la recepție în cameră”, a declarat un medic și apropiat al Gabrielei Ștefănescu, potrivit ziaruldeiasi.ro.

După ce a participat la Simpozionul Național de Boli Intestinale și Inflamatorii, doctorița în vârstă de 56 de ani a plecat în camera de la hotelul Crowne Plaza, acolo unde s-a desfășurat și evenimentul. Vineri seara, femeia a susținut o prezentare intitulată „Tranziția de la îngrijirea pediatrică la îngrijirea adulților – repere actuale și provocări viitoare”.

Sâmbătă, colega ei a solicitat de la recepție cheia de la camera ei pentru a vedea de ce nu mai răspunde la telefon. Prietena ei a făcut o descoperire macabră după ce a intrat în cameră. „Avusese o prezentare vineri seara. Am înțeles că a avut o prezentare excepțională”, a declarat unul dintre apropiații ei, potrivit sursei.

Pe trupul femeii nu s-au găsit urme de violență. Mai mult, cunoscuții nu știau să fi suferit de vreo boală, ci din contră. Toată comunitatea așteaptă rezultatele necropsiei. Doar medicii legiști pot constata, cu exactitate, motivul decesului.

„Și eu mă întreb lucrul ăsta. Însă trebuie să așteptăm raportul celor de la medicină legală. Până una alta, este o moarte subită care urmează să fie investigată de cei de la medicină legală. Cu siguranță, certificatul constatator al decesului și cauzele morții vor fi aflate de la cei de la Medicină Legală și se vor comunica familiei.

E prea devreme să vorbim despre asta. E greu de spus, nu avea nicio boală, nu se știa cu nimic, probabil va rămâne o moarte subită. Nu cred că am putea avea surpriza să fi suferit de ceva, era un doctor în plină sănătate. Abia astăzi o eliberează de la Institutul de Medicină Legală și o aduc la Iași. E prea devreme să discutăm”, a declarat medicul, care a solicitat să rămână anonim, conform sursei citate.

Citește și  Povestea Elenei o romanca plecata la munca in Italia este dramatica. Mancam o bucata de paine sub cearsaf cu lacrimi

Marți, aceasta a fost transportată la Iași pentru ceremonia de înmormântare. Surse de la IML susțin că cel mai probabil a fost vorba despre o tulburare paroxistică de ritm cu stop cardiac. Aceasta se referă la o problemă de ritm cardiac care apare brusc și poate duce la oprirea temporară a bătăilor inimii.

„Poliția a deschis o anchetă, nu este nimic suspect. Este un deces, cum se întâmplă de altfel atâtea. Există decese fără să existe o boală preexistentă. Mai mult decât se știe, nu știm nici noi să vă spunem”, a declarat medicul care a găsit-o în camera de hotel.

Citește și  Sofia Vicoveanca afectată de război și credincioasă

Toți cei care au cunoscut-o pe Gabriela Ștefănescu sunt șocați

„Dumnezeu să o ierte pe colega noastră și pe scumpa noastră prietenă, Gabriela Ștefănescu, medic excepțional și un om cum rar întâlnești de două ori în viața. Ne-am salutat luni, te așteptam la conferința. Nu am crezut ca acel “Pa !” a fost, de fapt, un “Adio!” Gardă eternă ușoară, dragă Gabi”, a transmis Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași.

De asemenea, și colectivul Institutului de Gastroenterologie din cadrul Spitalului ,,Sf. Spiridon” din Iași și-a exprimat regretul față de acest eveniment tragic. „Personalitatea Doamnei Prof. Univ. Dr. Gabriela Ștefănescu ne obligă ca moment de moment să o purtăm în amintire drept model profesional și modul de viață, iar toate momentele care ne leagă de Dumneaei ne obligă să îi celebrăm viața cu prietenie, respect și permanentă amintire.

Durerea a zguduit pe toți cei care am cunoscut-o, întreaga comunitate de gastroenterologie și hepatologie regretă profund ca nu a avut mai mult timp și poate nu și-a putut exprima suficient prețuirea pentru personalitatea specială a Doamnei Doctor Gabriela Ștefănescu. Suntem alături de familie în aceste momente tragice. Gabi, te iubim!”.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *