Sâmbătă seara a fost la un grătar împreună cu familia. Din senin l-au luat durerile de spate. A mers la spital i-au pus perfuzie iar a doua zi a decedat.
A fost tratat pentru insolație la spitalul din Jibou, județul Sălaj, și a murit din cauza unei infecții la plămâni. E sfârșitul înfiorător de care a avut parte un tânăr de doar 32 de ani, care, potrivit rudelor, ar fi fost tratat cu superficialitate de medici.
Ștefan a apelat la medicii din Jibou care i-au prescris un tratament pentru insolație. Bărbatul a revenit, însă, în stare gravă, și, la insistențele familiei, a fost transferat duminică la spitalul din Zalău, unde s-a stins în doar două ore.
Tânărul, în vârstă de 32 de ani, a mers, sâmbătă, împreună cu familia, la un grătar, la malul Someșului. Încă de atunci acuza dureri la spate, așa că seara a mers la spitalul din Jibou, unde i-a fost administrată o perfuzie, scrie Graiul Sălajului.
„Doctorul care a fost de gardă nu crede că e nimic grav ca să-i dea un bilet de trimitere. Că, dacă a scuipat sânge, a spus că e normal. Au spus că de la răceală nu se dă bilet de trimitere”, a povestit o rudă a bărbatului, pentru observator.tv.Medicii l-au spus lui Ștefan Roman că are insolație și i-au prescris un tratament pe care să-i ia acasă. Duminică, a mers din nou la spitalul din Jibou pentru că nu mai putut suporta durerile.
A fost tratat pentru insolație la spitalul din Jibou, însă a murit din cauza unei infecții depistate prea târziu
Medicii l-au transferat, la insistențele rudelor, la Spitalul Județean Zalău. Tânărul a murit, la doar două ore de la internare.
Familia este în stare de șoc și vrea să depună o plângere penală împotriva medicilor din Jibou pe care-i acuză de malpraxis. Ștefan Roman ar fi avut probleme la coloana vertebrală, după cum rezultă din fișa medicală. Tânărul s-a stins însă din cauza unei infecții pulmonare și a unei hemoragii masive, din care a rezultat insuficiența respiratorie.
Ștefan Roman s-a stins la doar 32 de ani, fără să dea niciun semn de boală, cu 24 de ore înaintea decesului. Bărbatul era căsătorit și avea o fetiță de nouă ani.