Cine Este Iubita Lui CTP. Jurnalistul Are Patru Divorțuri La Activ

Cine Este Iubita Lui CTP. Jurnalistul Are Patru Divorțuri La Activ

Cristian Tudor Popescu este o figură foarte cunoscută în România însă mai puține lucruri se știu despre cine este iubita lui CTP. Acesta, unul dintre jurnaliștii prezenți frecvent în spațiul media românesc, nu se ferește să abordeze aproape orice temă. Cu toate acestea, el s-a ferit tot timpul că vorbească despre viața personală.

Cristian Tudor Popescu apare în fiecare seară la televizor, dar își ține viața personală departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, jurnalistul nu a scapat de paparazzi, care l-au fotografiat alături de iubita tinerică.

În vârstă de 64 de ani, cunoscutul om de presă a trecut prin multe experiențe și în plan profesional, dar și sentimental. Însă chiar dacă acesta nu a vorbit niciodată despre viața privată, presa tabloidă tot a reușit să obțină informații despre relații sale din trecut, dar și din prezent.

Cine este iubita lui CTPNăscut pe 1 octombrie 1956 în București, Cristian Tudor Popescu a absolvit în anul 1981 Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, obținând diploma de inginer. După Revoluție, acesta a devenit una dintre cele mai emblematice figuri din media românească, ocupând posturi de conducere la publicații importante și având dese apariții la TV. Cu toate acestea, este o persoană foarte controversată.

Cu toate acestea, niciodată CTP nu și-a expus viața privată. Și totuși nu înseamnă că nu se știu detalii despre intimitatea jurnalistului. Astfel, s-a aflat că gazetarul a bifat până acum patru căsătorii, dar şi tot atâtea divorţuri.

Momentan, conform publicației OK Magazine, se pare că jurnalistul ar avea o relaţie stabilă cu o femeie cu 20 de ani mai tânără decât el. Iar relația dintre aceștia ar dura încă din 2014, când în presă au apărut pentru prima dată imagini cu cei doi. Mai mult, presa tabloidă anunță că aceştia au rămas împreună și încă ar forma un cuplu. Doar că despre aceasta nu se știe mai nimic, decât că nu are nicio legătură cu viața politică.

Jurnalistul are doi copiiCristian Tudor Popescu a trecut prin multe experiențe în ceea ce privește viața de familie. După cum aminteam mai sus, jurnalistul a fost căsătorit de patru ori. Însă toate cele patru mariaje s-au încheiat cu divorț. Totuși, din relațiile conjugale avute au rezultat și doi copii.

Cel mai mare, Tudor Popescu, are o carieră adiacentă cu profesia și educația tatălui său. După cum se știe, CTP are un doctorat în doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc. Iar fiul său Tudor are o firmă de producţie audio-video, cu succes în lumea filmului.

Despre celălalt, Cristian Matei Popescu, presa a scris că nu a putut da bacalaureatul în 2012, pentru ca avea două corigenţe. Apoi, în sesiunea de toamnă a picat după ce a luat 3,1 la matematică. A revenit de-abia în 2014, când a luat examenul cu media generală 6,36.

Așadar, la ce notorietate are jurnalistul, nu se știu prea multe despre cine este iubita lui CTP…

stiricalitative