S-A Aflat Cum Va Arăta Lumea În 2040. Predicţiile Serviciilor De Securitate Din SUA
Bolile, decalajul dintre bogați și săraci, schimbări climatice și conflictele din interiorul și între națiuni vor prezenta
provocări mai mari în deceniile următoare, pandemia de Covid-19 înrăutățind deja unele dintre aceste probleme.
Este concluzia raportului „Global Trends 2040”, publicat joiat de Consiliul Naţional de Securitate al SUA (NIC), citat de Reuters.
Rivalitatea dintre China și o coaliție de state occidentale, condusă de SUA, se va intensifica cel mai probabil, alimentată de schimbări de putere militară, demografie, tehnologie și „intensificarea diviziunilor asupra modelelor de guvernare”, potrivit raportului.
Puterile regionale și actorii nestatali pot exercita o influență mai mare, din care va rezulta „un mediu geopolitic mai predispus la conflicte şi mai volatil” şi o cooperare internaţională slăbită.
Raportul realizat la fiecare patru ani de cei mai buni analiști ai serviciilor de informații americane a evaluat tendințele politice, economice, sociale și de altă natură, care probabil vor forma mediul de securitate națională în următorii 20 de ani.
„Intenția noastră este de a ajuta factorii de decizie politică și cetățenii să se pregătească pentru o serie de posibile scenarii”, au scris autorii, menționând că nu fac previziuni specifice și că au inclus contribuții de la diverse grupuri, de la studenții americani la activiști ai societăți civile africane.
Provocări precum schimbări climatice, bolile, crizele financiare și perturbări tehnologice „s-ar putea manifesta mai frecvent și mai intens, în aproape fiecare regiune și țară”, producând „tensiuni generalizate în state şi societăţi, precum şi şocuri care ar putea fi catastrofale”, se mai precizează în raport.
Pandemia de coronavirus care a ucis peste 3 milioane de oameni, a marcat cea mai mare „perturbare globală” după cel de-al Doilea Război Mondial, cu consecințe care vor dura probabil ani de zile.
COVID-19 a expus – și uneori a extins – disparități în domeniul sănătății, a crescut datoriile naționale, a accelerat naționalismul și polarizarea politică, a adâncit inegalități, a alimentat neîncrederea în guvern și a evidențiat eșecul cooperării internaționale. În același timp, încetinește – și chiar inversează – progresele în combaterea sărăciei, a bolilor și a inegalității de gen.
Raportul prevede că multe probleme cauzate de pandemie se vor intensifica până în 2040.
„Există un anumit set de tendințe pe care le-am identificat, care par să se accelereze sau să devină mai puternice din cauza pandemiei”, a spus un oficial al Consiliul Naţional de Securitate al SUA, sub protecția anonimatului.