Rareș Prisăcariu copilul-minune de la Românii au talent. Cu ce se ocupă părinții lui

Rareș Prisăcariu copilul-minune de la Românii au talent. Cu ce se ocupă părinții lui

Rareș Prisăcariu, finalist la „Românii au talent”, este, fără îndoială, un copil genial, cu un mare apetit pentru cunoaștere. Presațiile micuțului de la emisiunea de la Pro TV au împărțit, însă, Internetul în două. Multă lume îl laudă pe el, dar și pe părinții lui, în timp ce alții sunt de părere că Rareș ar trebui să se joace, nu să recite poeme patrotice.

Emisiunea de talente de la Pro TV se apropie cu pași rapizi de marea finală, ce se va desfășura în data de 12 mai. Astfel, săptămâna trecută a avut loc prima semifinală, în urma căreia au fost deciși primii cinci finaliști. Printre aceștia, și Rareș Prisăcariu, un copil de 7 ani, care ajunsese în faza semifinală grație unui golden buzz.

În prima ediție din noul sezon „Românii au talent” am asistat la un golden buzz fabulos, oferit de Smiley și de Pavel Bartoș unui băiețel de 7 ani. Micuțul a recitat cu patos un monolog din filmul Vlad Țepeș (1979). Băiețelul este Rareș Prisăcariu, din Botoșani, și a impresionat până la lacrimi cu numărul său, dar a stârnit și numeroase polemici. Vineri, 28 aprilie, în prima ediție live, acest băiețel a revenit pe scena de la Pro TV, tot cu un monolog cutremurător, care i-a asigurat un loc în marea finală din 12 mai.

Și de această dată, băiețelul a impresionat o țară întreagă, dar și juriul, cu prestația lui înflăcărată. Cu precizia unui ceas elvețian, dar cu sensibilitatea unui suflet inocent, de doar 7 ani, Rareș a recitat un fragment din „Micul Prinț”, opera plină de tâlc a lui Antoine de Saint-Exupéry, dar și un fragment din „Păpușa de cârpă”, a lui Gabriel Garcia Marquez. La final, mama lui, Gina Prisăcariu, a izbucnit în lacrimi, iar juriul a fost în extaz.

Citește și  Am trecut astăzi prin Mamaia și jur că era pustiu.

„Eu cred că tu ești câștigătorul de anul ăsta”, i-a spus Mihai Bobonete. „Tu nu trebuie să te faci nici actor, nici președinte. Tu trebuie să faci ceea ce ți-au propus, să schimbi sufletele”, i-a spus Dragoș Bucur și el, la rândul lui, tatăl unui băiețel genial.

Dar cine sunt și cu ce se ocupă părinții acestui puști genial, cu o inteligență sclipitoare și cu apetit atât de mare pentru cunoaștere? Potrivit publicației qmagazine.ro, mama, Gina Prisăcariu (42 ani), s-a născut la Botoșani, într-o familie de cadre didactice, și este educatoare la o grădiniță din localitate. Tatăl, Marius Prisăcariu, în vârstă de 46 ani, este funcționar public în cadrul Consiliului Județean Botoșani și a studiat Științe Economice. Mama lui Rareș e pasionată de lectură și de pictură, iar tatăl, de istorie și cinematografie.

Citește și  Suc de Ananas Lămâie și Ghimbir pentru Arderea Grăsimilor

„Este un copil modest, nu vorbește despre el la superlativ, dar este încântat să știe că lumea îl apreciază. Nu a fost niciodată forțat să învețe ceva, să participe undeva obligatoriu sau să fie obosit din cauza unui efort deosebit. Face totul din plăcere, cu o dragoste infinită pentru Eminescu și pentru locurile natale. Rareș a învățat o multitudine de poezii și texte în proză, propuse sau pe care și le alege singur. Amândoi îl susținem și îi oferim echilibrul de care are nevoie pentru a fi un copil fericit”, au declarat Gina și Marius Prisăcariu.

stiricalitative