Există viață după doliu. Patrick Duffy îndrăgostit iremediabil la 73 de ani.

Există viață după doliu. Patrick Duffy îndrăgostit iremediabil la 73 de ani.

În urmă cu doi ani, în plină pandemie de coronavirus, Patrick Duffy simțea că a revenit soarele și pe strada lui, după ce în 2017 și-a pierdut soția, din cauza cancerului.

Actorul, care a făcut istorie cu rolulul lui Bobby din Dallas, se îndrăgostea de o colegă de breaslă, actrița Linda Purl.

Acum sunt de nedespărțit, iar relația lor a ajuns într-o nouă etapă.

Patrick Duffy (73 de ani) și Linda Purl (67 de ani) sunt dovada că dragostea este posibilă la orice vârstă.

Actorul din Dallas a rămas văduv în 2017, după ce soția lui, Carlyn Rosser, s-a stins după o lungă suferință, iar Linda încetase să mai creadă în iubire după 4 mariaje eșuate.

Cei doi s-au îndrăgostit în 2020, iar azi sunt deja ca o familie. Mai mult, au lansat de curând și o afacere împreună, în domeniul produselor de panificație, despre care au povestit în publicația People.

Este vorba despre un kit de panificație, care conține plămădeală deshidratată (care se mai numește maia, starter sau cultură de drojdie), făină, zahăr, făcăleț, câteva ustensile pentru bucătărie, un șorț cu

autograful lui Duffy și o carte de rețete, la care au contribuit amândoi. Kitt-ul costă 78 de dolari.

Patrick Duffy și Linda Purl s-au lansat în afaceri: vând maia pentru pâine

Dar cum le-a venit ideea? Patrick Duffy a povestit că celebrele lui clătite cu maia, pe care i le-a preparat Lindei la începutul relației lor, au fost declicul pentru această afacere.

Actorul are încă din copilărie o pasiune și un respect pentru produsele de panificație făcute în casă, cu

Citește și  Andreea Ibacka a făcut anunțul după aproape 13 ani de căsătorie cu Cabral Nu mai e cu fluturi în stomac

maia naturală (cultură de drojdii sălbatice și bacterii lactice), așa că de aici și până la a valorifica acest lucru nu a mai fost decât un pas.

„În 1952, părinții mei ne-au dus pe mine și pe sora mea din Montana, până în Alaska.

În perioada în care am locuit acolo, timp aproape doi ani, mama mea a primit de la o bătrână un starter de aluat (n.r. maia)”, povestește Patrick Duffy, pentru People.

Din acel moment, mama lui nu a mai folosit la copt decât acel tip de plămâdeală.

De-a lungul anilor, sora lui Patrick Duffy a ținut activă acea maia, așa că și în ziua de azi actorul reușește să-și „pună” amintirile și gustul copilăriei, în farfurie.

„Am deshidratat maiaua originală, așa că am obținut forma pură a starter-ului primit de mama mea, de la acea femeie”, povestește Duffy.

Nu este de mirare că acest proiect le-a consolidat relația, deoarece bucătăria face parte din povestea lor de dragoste.

„La începutul relației, îmi amintesc că într-o zi am ajuns târziu acasă, am gătit împreună și am luat cina.

Citește și  Magda Vasiliu a mers la Florența cu soțul și Ce a declarat aceasta despre Gabriela Cristea Fosta prezentatoare de știri a dorit să clarifice câteva aspecte despre vedeta TV

A fost un dans pe care nu îl făcusem niciodată împreună, dar coregrafia era atât de bine cunoscută de amândoi”, spune Duffy.

„Linda este maestră în bucătărie, învăț în fiecare zi câte ceva nou de la ea.

Avem stiluri de viață foarte asemănătoare, care ne fac foarte compatibili în aproape orice.

De la cum gătim, la cum facem curățenie, până la cum funcționăm împreună, ca indivizi”.

Cine este Linda Purl, iubita lui Patrick Duffy

Linda Purl a interpretat-o pe Ashley Pfister din sezonul 10 al serialului ”Happy Days”, la începutul anilor 1980. A mai jucat rolul fiicei lui Andy Griffith în primul sezon din serialul ”Matlock”.

A mai prins câteva roluri episodice în producții de televiziune. A fost măritată de patru ori, cu Desi Arnaz

între 1980-1981, cu scenaristul William Broyles Jr. între 1988-1992, cu scenaristul Alexander Cary (1993-1999) și cu James Vinson Adams, între 2006 și 2011.

stiricalitative