Ștefan Bănică Jr. e devastat Doliu imens în România Tot ce am
Ștefan Bănică Jr. e devastat! Doliu imens în România, după ce un mare actor care a jucat cu el în anumite producții s-a stins din viață. Vedeta a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Ștefan Bănică Jr, devastat după moartea lui Mitică Popescu. Vedeta a împărțit scena cu regretatul actor
România este în doliu, după ce marele actor Mitică Popescu s-a stins din viață.
La scurt timp după ce a fost anunțat decesul său, nume mari de pe scena teatrului și din lumea filmului au transmis mesaje emoționante în care și-au exprimat regretul cu privire la nefericitul incident. Printre aceste nume mari se numără și Ștefan Bănică Jr, care a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Vedeta a avut ocazia să joace alături de regretatul actor și șansa de al cunoaște în spatele scenei. Ștefan Bănică Jr își va aminti mereu respectul pe care Mitică Popescu îl purta generațiilor trecute de actori, pe care îi aprecia enorm. Potrivit spuselor sale, Mitică Popescu reușea mereu să le aducă zâmbetul pe buze celor cu care juca.
„Am avut șansa să joc cu el peste 300 de spectacole, cu ”Desculț în parc”, unde nea Mitică îl juca magistral pe Velasco, vecinul excentric al celor doi tineri
proaspăt căsătoriți. În atâția ani, cât am jucat, am râs mult împreună și îi ascultam de fiecare dată cu interes poveștile despre marii actori din generațiile trecute, pe care îi evoca mereu cu drag și, mai ales, cu respect
Mulțam frumos pentru ce am învățat de la tine, domnule Mitică Popescu! Drum lin printre stele…”, a scris, marți seară, Ștefan Bănică Jr pe contul lui Instagram.
Printre celelalte vedete care și-au exprimat regretul în legătură cu moartea lui Mitică Popescu se numără: Romică Țociu, Rodica Popescu Bitănescu, Horia Moculescu și Mircea Diaconu.
Doliu în România! Mitică Popescu s-a stins din viață
Pe data de 3 ianuarie 2023, Mitică Popescu s-a stins din viață la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit rețeteșivedete.ro, cunoscutul actor era internat la secția de reanimare. Mitică Popescu a suferit un stop cardiac la ora 17:15. Medicii au încercat să facă tot ce au putut pentru a-l resuscita, însă efortul a fost în zadar.
Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din București, a confirmat decesul lui Mitică Popescu, însă a precizat că nu poate oferi mai mule detalii, atâta timp cât familia lui nu este de acord.
Vă amintim că Mitică Popescu trăia singur de foarte mult timp, după ce soția sa, marea actriță Leopoldina Bălănuță, s-a stins din viață. Actorul era internat la Spitalul Elias din Capitală de mai multe săptămâni, după ce fusese externat de la Spitalul Floreasca.
Atunci când a împlinit vârsta de 85 de ani, Mitică Popescu a mărturisit că tot ce dorește este să trăiască și să aibă prieteni.
„În primul rând îmi doresc să fiu sănătos. Îmi mai doresc ca oamenii, din simple cunoștințe să redevină prieteni, ca înainte de pandemie, nenorocirea asta care s-a abătut asupra noastră. Îmi pare rău că aceste momente dificile nu ne-au apropiat
Sper însă să devenim mai înţelepţi şi îmi doresc să se facă filme bune şi pentru noi. Mai sper să mă ajute Dumnezeu să trăiesc cât vrea el. Pentru că, aşa cum se întâmplă şi în cazul talentului, totul e de la Dumnezeu”, povetea el la vremea respectivă.