Stare de urgenţă un nou cutremur devastator vineri dimineaţă

Stare de urgenţă un nou cutremur devastator vineri dimineaţă

A fost anunţată stare de urgenţa dupa ce statul Vanuatu a fost lovit de un cutremur puternic şi de un ciclon în acelaşi timp.

Cutremur şi ciclon în Vanuatu. Cutremurul a avut loc la ora 18:04 GMT, la zece kilometri adâncime în largul insulei Espiritu Santo şi la 82 de kilometri sud-vest de satul Port-Olry, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS). Cutremurul a fost urmat de o replică cu magnitudine de 5,4 grade pe scara Richter.

Centrul de avertizare de tsunami în Pacific, cu sediul în Hawaii, a afirmat, într-un comunicat, că nu a existat nicio avertizare de tsunami după primul cutremur.

Vanuatu este însă măturat şi de ciclonul Kevin, ceea ce a determinat autorităţile să declare stare de urgenţă, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Joe Harry Karu.

Până acum nu au fost raportate victime, conform unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Crucii Roşii din Pacific, Soneel Ram.

În momentul în care s-a produs seismul, locuitorii din Vanuatu erau închişi în case, în timp ce vânturile puternice ale ciclonului smulgeau acoperişuri ale clădirilor şi copaci.

Citește și  Fostul Preot Daniel Balaş Despre Reîncarnare. Adevărul Pe Care Biserica Îl Ţine Ascuns De Secole Dacă Negi Reîncarnarea Crezi Într-Un Dumnezeu Extrem De Nedrept

În urmă cu două zile, ciclonul Judy a măturat Vanuatu cu vânturi care au atins 200 de kilometri pe oră. Ploile torenţiale au inundat drumurile, iar electricitatea şi comunicaţiile sunt încă parţial întrerupte după aceste intemperii.

Dickinson Tevi, secretarul general al Crucii Roşii din Vanuatu, a avertizat despre posibile pagube majore.”Oamenii de pe (insula Espiritu) Santo au simţit cutremurul, dar nu au putut ieşi să evalueze pagubele din cauza vântului puternic”, a declarat Tevi pentru AFP din capitala Port Vila.

Potrivit acestuia, părţi din Port Vila sunt fără curent de două zile.”Vom evalua situaţia după ce se va domoli vântul, dar este posibil să existe pagube semnificative, deoarece ciclonul Judy a deteriorat deja multe structuri”.

Citește și  Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Anunțul ministrului Câciu

Imagini emoţionante. Un cal a fost scos în viaţă de sub dărâmături la 21 de zile de zile de la cutremurUn cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter a fost detectat în largul Vanuatu la începutul lunii ianuarie, potrivit USGS, declanşând o avertizare de tsunami în regiune.

Vanuatu, care face parte din Centura de foc a Pacificului, unde intră în coliziune plăci tectonice, se confruntă frecvent cu activităţi seismice şi vulcanice. Insula este clasată printre ţările cele mai expuse riscului de dezastre naturale, cum ar fi cutremure, furtuni, inundaţii şi tsunami.

stiricalitative