Dragi Părinți Acest Fruct A Luat Viaţa Unui Copil.

Dragi Părinți Acest Fruct A Luat Viaţa Unui Copil.

În fiecare zi neexpunem copiii la pericole majore şi nu avem nicio idee.

Un fruct obişnuit a luat viaţa unui băiat de 2 ani şi acum mama lui vrea să avertizeze întreagalume pentru apreveni astfel de accidente nedorite

. Citiţi întreaga poveste mai jos şi informaţi-vă despre ce aliment e bine să evitaţi.

O tragedie înfiorătoare acutremurat din temelii oraşul american Detroit.

Ayyan Umar, un băieţel aflat la început de drum, a avut parte de un final dramatic, după ce a mers alături de mama sa la un supermarket local.

Într-o clipă deneatenţie, mama copilaşului de numai 2 anişori nu a observat că acesta poftea la ciorchinele de strugure pe care femeia tocmai îl aşezase în căruciorul de cumpărături.

Emma Carver a auzit apoi cum băiatul său, Ayyan, aînceput să se sufoce, iar când s-a întors către el acesta deja se învineţise la faţă.

Ayyan apucase să iadouă boabe din strugurii care erau în coşul de cumpărături şi a vrut să le mănânce, dar fructele i-au intrat pe căile respiratorii.

Deşi a încercat să facă tot posibilul pentru a-l resuscita pe micuţ, eforturile mamei nu au dat roade.

stiricalitative