Ai lucrat un an în străinătate primești o pensie uriașă Ce acte ai nevoie

Ai lucrat un an în străinătate primești o pensie uriașă  Ce acte ai nevoie

Cei care au lucrat cel puțin un an peste graniță cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condițiile de pensionare din țara respectivă

și din țara de origine.

Veniturile din pensia din străinătate li se plătesc de statul în care au lucrat și se pot transfera în România în lei, la cursul BNR din ziua plății. Iată cum poate să procedeze o

persoană care vrea să-i fie luați în calculul vechimii și anii lucrați în străinătate, dar și cei din țară.

Unii dintre românii care muncesc în străinătate încep să se gândească la vârsta pensionării, iar alții

chiar ajung la respectiva vârstă.

Cum ei au lucrat în două sau chiar mai multe state, atunci și pensia lor va fi una comunitară, adică plătită de mai multe state.

Persoanele care muncesc în străinătate pot să își depună dosarul de pensionare la Casa Județeană de Pensii (CJP) din județul în care au domiciliul la data la care întrunesc condițiile legislative din

România pentru a ieși la pensie.

„De exemplu, un bărbat care acum lucrează în străinătate și face 65 de ani în februarie își poate

depune dosar de pensionare la Casa de Pensii din județul unde are domiciliul pe buletin și la calculul pensiei se ia în considerare vechimea realizată în România și vechimea

Citește și  Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei ţuică de prune Vei fi uimit

realizată într-un alt stat cu care România are încheiate convenții.

Noi avem încheiate acorduri bilaterale cu toate statele din Uniunea Europeană și cu multe alte state din lume, cum ar fi Canada,

Elveția etc.“, a precizat Daniela Licu, directorul CJP Dolj.

Dar atenție! Aceia care au lucrat sau

lucrează peste graniță vor primi pensie de la statul respectiv pe perioada lucrată acolo când îndeplinesc și condițiile de pensionare din statul respectiv (vârstă, vechime minimă), scrie Gazeta de Sud.

stiricalitative